Asociația Parteneriat Pentru Educație (APPE) s-a constituit în scopul promovării învățământului profesional și creșterea atractivității acestuia în rândul elevilor cu pregătire medie, al creării unui cadru optim pentru susținerea performanței în învățământul preuniversitar din județul Bihor și al pregătirii elevilor capabili de performanță prin activități extrașcolare în cadrul grupelor de excelență, în concordanță cu standardele Uniunii Europene și cu specificul societății românești.       

Membri asociați ai APPE sunt:

1. Societatea Agenția de Dezvoltare Locală Oradea SA

2. Societatea Celestica Romania SRL

3. Societatea Nidec Oradea SRL

4. Societatea Emsil Techtrans SRL

5. Societatea Plexus Services SRL

Având în vedere scopul constituirii, APPE demarează Campania de informare și promovare în ceea ce privește învățământul profesional dual reglementat prin Ordinul 3554 din 29.03.2017, privind aprobarea metodologiei de organizare și funcționare a învățământului dual, emis de Ministerul Educației Naționale.

Conform obiectivelor APPE, prin această Campanie ne dorim în primul rând informarea, respectiv conștientizarea în rândul populației a ceea ce reprezintă învățământul dual, cuprinzând specializările propuse pentru anul 2018 – 2019, care vor fi disponibile în oferta de școlarizare a Colegiului Tehnic ”Traian Vuia” din Oradea.

De asemenea, dorim să aducem la cunoștință persoanelor interesate despre avantajele de care pot beneficia prin înscrierea în sistemul de învățământ dual:

- Bursă lunară de 400 lei (200 lei oferiți de MEN, 200 lei oferiți de companiile partenere);

- Cazare și masă asigurate de Primăria Municipiului Oradea;

- Diplomă recunoscută internațional;

- Loc de muncă garantat.

(Advertorial)