Programate pentru weekendul următor, spectacolele de Teatru ecvestru anunţate de Asociaţia Sfântul Ladislau în Cetatea Oradea se amână.

"Cele două spectacole în aer liber reunite sub titlul Teatru ecvestru din Bazinul Carpatic, care erau programate să aibă loc în Cetatea Oradea în 28 şi în 29 octombrie, se amână din motive tehnice.  Prin urmare, nici vânzarea de bilete nu va începe în 23 octombrie, aşa cum era programată iniţial", se arată într-un comunicat transmis de reprezentanţii asociaţiei.

Organizatorii nu au dat mai multe detalii, însă promit că vor reveni în curând cu noi informaţii legate de spectacole.

Spectacolele urmau să se desfăşoare în premieră în Oradea printr-un proiect european cu cinci ţări partenere, Slovacia, Ungaria, Croaţia, Slovenia şi România. Unul dintre spectacole urma să fie unul cu acrobaţii pe cai şi muzică de fanfară, iar cel de-al doilea - cu arii de opere, toate interpretate pe spinarea unor cai dresaţi.