Marţi se dă din nou startul alegerilor pentru funcţia de rector al Universităţii din Oradea. Ministerul Educaţiei a avizat favorabil regulamentul de alegeri, care a fost modificat de Senat, fiind eliminată, tot la cererea Ministerului, restricţia conform căreia puteau candida numai profesorii, nu şi cadrele cu grade didactice mai mici.

"Luni, după ce Ministerul a trimis avizul favorabil pentru regulamentul modificat, Senatul a aprobat acest regulament", a declarat, pentru BIHOREANUL, preşedintele Senatului, prof.univ. Sorin Curilă.

Potrivit calendarului votat de senatori, din 3 până pe 6 aprilie se depun candidaturile pentru funcţia de rector, urmând ca în perioada 7-22 aprilie să aibă loc întâlnirile între candidaţi şi alegători. Primul tur de scrutin este programat pentru ziua de 23 aprilie, iar al doilea pe 25 aprilie.

Alegerile trebuie refăcute după ce câştigătorul precedentului scrutin din 8 februarie, Cornel Antal, nu a fost confirmat de ministrul Educaţiei, Cătălin Baba, fiindcă mai deţinuse două mandate, chiar dacă unul parţial.

Până acum, au anunţat că vor candida liderul sindical Gheorghe Ionescu, care s-a confruntat cu Antal la alegerile din februarie, şi fostul decan al Facultăţii de Inginerie Managerială şi Tehnologică, în prezent ordonator de credite al Universităţii, Constantin Bungău.