Zeci de TIR-uri aşteaptă ore în șir la punctele de trecere a frontierei Borş și Borș II, ca să intre în Ungaria. Luni, la ora 17.30, șirul de autotrenuri se întindea pe circa 5 kilometri, de la vama Borș până la intrarea în Oradea, iar unii şoferi spuneau că stau la coadă de la ora prânzului.
"Aştept de 4 ore! Am pierdut încărcărcarea pe azi din Ungaria, mi se întâmplă destul de des asta", s-a plâns BIHOREANULUI Ilie Ban, un şofer de TIR bihorean.
Un altul a relatat că sunt șoferi care aşteptă şi de 6 ore să ajungă la vamă. "Avem colegi care stau de 6 ore, iar ei (n.r. polițiștii), pe aplicaţia de trafic online a Poliției de frontieră, zic 110 minute de așteptare. Nici vorbă aşa ceva! Eu stau de 4 ore pentru ieşirea din ţară și, în ritmul în care se merge, o să mai stau cel puţin o oră şi jumătate", a spus acesta.
"Sunt aici de la ora 15, acum e 17.20 şi încă nu am ajuns la vamă. Aşa e aproape mereu aici. Totul merge încet, numai dacă am intra în spaţiul Schengen s-ar rezolva", a declarat Szabo Imre, un şofer din Valea lui Mihai care face curse săptămânale peste frontieră.
La fel de aglomerat era luni și punctul de frontieră Borș II, unde, la ora 18, timpul de așteptare al camioanelor era estimat la 180 de minute, fiind deschise două artere de control, potrivit aplicației Trafic Online a Poliţiei de Frontieră.
Pe aceeaşi aplicaţie se precizează că timpul lung de aşteptare ar fi cauzat de faptul "că autorităţile maghiare nu dispun de personal".
Traficul pentru autoturisme şi mijloacele de transport persoane se desfăşoară normal, nefiind înregistraţi timpi de aşteptare.