Compania AstorMueller, unul dintre producătorii de top de încălțăminte din Europa, a sărbătorit 20 de ani de prezență în România, prin compania pe care o are la Oradea.

Reprezentanți ai grupului de origine elvețiană, parteneri și oficiali locali au sărbătorit acest moment, iar CEO-ul din România, Roman Baran, a spus că secretul succesului firmei este reinventarea continuă și atragerea in echipa a tinerilor din comunitate.

„Romania rocks”

Aniversarea AstorMueller a fost găzduită de restaurantul hotelului DoubleTree by Hilton din Oradea, unde s-au reunit membri ai consiliului de conducere al companiei, inclusiv fondatorul Tim Müller, alături de primarul Oradiei, Florin Birta, city-managerul Mihai Jurca, directoarea Agenției de Dezvoltare Locală Oradea, Alina Silaghi, reprezentantul Camerei de Comerț Elveția-România, Ray Iunius, și alții.

De asemenea, au fost prezente reprezentantele a două ONG-uri cu care AstorMueller colaborează: Delia Mela, din partea Pro Time-R, ONG cu care compania derulează programe de educație și dezvoltare a competențelor, și Claudia Abrudan, director al Fundației Comunitare Oradea, care organizează, de pildă, Swimathon, o competiție caritabilă la care și AstorMueller participă an de an.

Tim Mueller a reflectat melancolic asupra celor două decenii de la înființarea sediului din România, mărturisind că scepticismul de la început în ce privește țara noastră s-a schimbat în entuziasm: „Este o țară în care ador să vin pentru că întâlnesc oameni pasionați”, a spus fondatorul companiei.

CEO-ul companiei, Holger Rosemann, a afirmat la rândul său potențialul echipei din Oradea, spunând că „Romania rocks”.

Promisiunea unui primar

Primarul Florin Birta i-a felicitat pe reprezentanții și angajații companiei: „Este o onoare și o mândrie pentru noi să fiți aici și să investiți în orașul nostru”, a spus edilul.

Reprezentanții AstorMueller din mai multe țări - compania având sedii în Elveția, Germania, India și China - s-au adresat primarului solicitând legături aeriene cu orașul Oradea, iar acesta a promis că de anul viitor Aeroportul Oradea va avea mai multe curse externe care vor facilita conexiunea cu orașul. „Vă promitem că anul viitor vom avea alte legături și veți ajunge mult mai ușor la Oradea”, a spus Birta.

În discursul ținut în fața colegilor și partenerilor, CEO-ul companiei din România, Roman Baran, a spus că longevitatea oricărei companii sau organizații este datorată unui singur element cheie: oamenii. Iată de ce această aniversare aparține fiecărui membru Astormueller, fiecărui partener și colaborator, a spus el.

Astăzi, AstorMueller are în Oradea 130 de angajați și este un hub de servicii pentru companie, având departamente suport pentru întreg grupul: marketing, achiziții, producție, logistică și vânzări internaționale.

Se pot face multe în Oradea

Managerul a mai arătat că succesul companiei rezultă, întâi de toate, din capacitatea angajaților de a se reinventa, dovadă că AstorMueller, din producător de pantofi a devenit, o companie unde „tehnologia întâlnește excelența în producția încălțămintei” (Tech meets shoe excellence).

„Am intrat în zona de tech, pentru că vrem să înțelegem mai bine consumatorul și să fim mai responsabili în tot ceea ce facem în relația cu acesta, dar și cu mediul înconjurător. La Forumul Economic de la Davos se spunea că cel puțin 35% din joburile actuale nu vor mai fi exista în următorii câțiva ani, ceea ce înseamnă că trebuie să ne reorientam și în zona de tech, analiză și inteligență artificială”, a declarat Roman Baran pentru BIHOREANUL.

„În companie ne completăm și contăm unii pe alții (nu avem cu noi  “expertul în toate”)”, a mai spus el, adăugând și că există o sinergie între angajații cu experiență și tinerii care vin în companie, de pe băncile liceului sau ale facultății. „În școală învață teoria, care este foarte importantă, însă când aplică în practică pot să-și dea seama ce potențial au și că pot schimba enorm în jurul lor. Noi trebuie să le arătăm ce poate oferi Oradea”, a mai spus CEO-ul.

Așteptările companiei sunt mai mari în ceea ce privește Universitatea din Oradea, care ar trebui la rândul ei să se adapteze tendințelor din piață, în opinia lui Baran.

(advertorial)

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!