Orădenii care trec pe lângă turbogiraţia din centrul Oradiei pot vedea că zona verde din mijlocul intersecţiei e "tăiată" de cărări, care sunt în mod cert rezultatul "muncii" unui vandal.

"Cineva a aruncat cu un ierbicid puternic, care a ars iarba şi pământul", a explicat pentru BIHOREANUL Mircea Stejeran, şef de serviciu în cadrul Direcţiei Tehnice din Primărie. În total, din suprafaţa de aproximativ 6700 de metri pătraţi, a fost ars gazonul de pe aproximativ 300 de metri pătraţi.

Fapta a fost sesizată Poliţiei Locale, însă vinocaţii nu au fost încă depistaţi. Mai mult, aceştia au recidivat şi au dat cu otravă şi peste gazonul din micile scuaruri din faţa Primăriei, unde covorul de iarbă a trebuit înlocuit.

Ca să refacă aspectul zonei verzi din turbogiraţie, firma care se ocupă de îngrijirea scuarului a replantat gazon.