FC Bihor este pe cale să renunţe la doi dintre cei mai apreciaţi jucători. Potrivit presei de specialitate, atacanţii Adrian Mărkuş şi Andrei Florean, ambii în vârstă de 19 ani, ar urma să fie transferaţi la Dinamo, liderul campionatului. "Ieri (luni, n.r.), Borcea a vorbit cu prietenul său Vizer şi l-a convins să-i lase pe cei doi în Ştefan cel Mare", scrie Pro Sport, precizând că negocierile au durat câteva săptămâni.

Potrivit aceleiaşi surse, fotbaliştii vor semna contracte pe câte 5 ani cu Dinamo, urmând ca în cazul unui viitor transfer, 50% din banii încasaţi pe fiecare dintre ei să intre în posesia finanţatorului FC Bihor, Marius Vizer.

Se pare că Cristi Borcea a devenit interesat de jucători după ce a văzut că Victor Piţurcă l-a selecţionat pe Adrian Mărkuş pentru turneul din Antalya. Mărkuş a fost convocat la echipa naţională în acest început de an, după ce Curelea, cel care fusese luat iniţial în Antalya, s-a accidentat.

Sportivul a călătorit spre Antalya, pentru a se alătura lotului primei reprezentative, cu acelaşi avion cu care a mers şi Dinamo în primul stagiu de pregătire. "Acum, cu ocazia celui de-al doilea cantonament al "câinilor roşii", atât Mărkuş, cât şi Florean se vor alătura liderului Ligii I", scrie Pro Sport.

Rezervată în declaraţii, conducerea FC Bihor a precizat doar că cei doi vor merge, într-adevăr în pregătiri cu Dinamo, dar că încă nu s-a parafat nici un contract.

"După încheierea acţiunii de la loturile naţionale, jucătorii Adrian Mărkuş şi Andrei Florean vor rămâne în Antalya, în cantonament, cu lotul echipei Dinamo Bucureşti. Deocamdată este vorba doar despre probe de joc", a declarat preşedintele FC Bihor, Şerban Morcan.

Chiar dacă până la urmă, transferurile se vor definitiva, e posibil ca FC Bihor să nu obţină niciun ban de pe urma acestora, căci cei doi fotbalişti sunt ai clubului Liberty. "Ne bucurăm de atenţia clubului Dinamo, cei doi sunt fotbaliştii clubului Liberty Oradea şi evoluează dub formă de împrumut la FC Bihor în baza parteneriatului dintre cele două echipe", a declarat preşedintele Liberty Oradea, Cătălin Sărmăşan, pentru Sport.ro.

De asemenea, în aceeaşi intervenţie, Sărmăşan a declarat că Adrian Mărkuş este monitorizat chiar de Juventus Torino. "Mărkuş a fost monitorizat de Juventus, ţinem legătura cu italienii în privinţa lui. A fost în două stagii de pregătire cu echipa a doua lui Juventus anul trecut. Italienii se interesează de evoluţiile lui, de rezultatele testelor fizice. Am luat decizia de a continua pregătirea cu Dinamo, apoi se va lua o decizie în privinţa lor. Dinamo îi cunoaşte destul de bine. Gaz Metan şi FCM Tg. Mureş s-au mai interesat de jucători, dar dorinţa noastră ar fi să ne orientăm spre piaţa extrenă", a mai precizat Cătălin Sărmăşan.