Muzeul Ţării Crişurilor îi invită pe pasionaţii de lucru manual, în special pe copii, să redescopere Crăciunul de altădată, participând la un atelier de confecţionat ornamente de sezon din conuri de brad, nuci, vată şi hârtie.

Atelierul se va desfăşura sub sloganul "Să redescoperim Crăciunul de altădată" în zilele de 20 şi 21 decembrie, între orele 12 şi 14 (orele putând suferi modificări, în funcţie de numărul de înscrieri).

Înscrierile pentru participarea la activităţi se pot face în perioada 2-15 decembrie 2021, prin email, la adresa pedagogiemuzeala@mtariicrisurilor.ro.

Potrivit organizatorilor, taxa de participare este de 10 lei, din aceşti bani fiind acoperite costurile consumabilelor.

În timpul atelierului, purtarea măştii şi respectarea distanţării vor fi obligatorii.