Elevii orădeni din învățământul gimnazial vor avea ocazia, în 12 martie, să devină jurnaliști în cadrul atelierului „Redactor pentru o zi în universul lui Ady Endre”, disponibil atât în română, cât și în maghiară, la Muzeul Memorial „Ady Endre”.

Tinerii vor putea să-și creeze propriul număr de ziar, să-și noteze gândurile într-o capsulă a timpului și să descopere activitatea jurnalistică a poetului maghiar.

După ce organizatorii vor împărți copiii în mici „redacții”, aceștia vor putea participa la mai multe activități specifice domeniului jurnalistic: să scrie articole, să ia interviuri și să facă poze pentru a le integra în ziar.

Pe lângă acestea, participanții vor beneficia de un tur ghidat al muzeului, vor putea rezolva rebusuri tematice inspirate din activitatea lui Ady Endre și, totodată, vor putea scrie câteva cuvinte despre poetul maghiar.

„Gândurile notate vor fi depozitate în capsula timpului pentru a fi redescoperită peste câțiva ani, păstrând amintirea experienței și a reflecțiilor personale”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Muzeul Țării Crișurilor. 

Atelierul se va desfășura de la orele 10.00 și 12.00, iar următoarele întâlniri vor avea loc în 9 aprilie, 8 mai și 11 iunie, de la aceleași ore, tot la Muzeul Memorial „Ady Endre”. Activitățile vor fi, de asemenea, disponibile în ambele limbi.

Îndrumătorii atelierelor sunt Ronald Hochhauser, muzeograf în cadrul Serviciului Istorie, și Orsolya Sandor, muzeograf la Serviciul Științele Naturii și Muzee Memoriale. Doritorii se pot înscrie la numărul de telefon 0728.884.051, iar taxa de participare este de 20 lei/elev.

Atelierul „Redactor pentru o zi în universul lui Ady Endre” este organizat de Muzeul Țării Crișurilor – Complex Muzeal, în colaborare cu Primăria Municipiului Oradea și Consiliul Județean Bihor.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!