Muzeul Țării Crișurilor Oradea sărbătorește venirea primăverii cu două programe de educație muzeală, unul dedicat sărbătorii de Dragobete și altul zilei de 1 Martie. Elevii sunt așteptați la ateliere în care vor scrie scrisori de dragoste și vor face felicitări și mărțișoare.

Atelierele de Dragobete se vor ține între 21 și 24 februarie, la Muzeul Țării Crișurilor și la Muzeele Memoriale Aurel Lazăr, Iosif Vulcan și Ady Endre. Ele vor aduce în prim-plan povestea de iubire a două cupluri cunoscute în literatură: Ady Endre și Adel Brull - Leda, respectiv pe Mihai Eminescu și Veronica Micle.

La Muzeul Ady Endre, în zilele de 21 și 22 februarie (între orele 9-10.45, 11-12.45), elevii vor audia o scurtă prezentare care va avea ca temă dragostea dintre Ady și Leda, își vor încerca „pana” scriind scrisori de dragoste pentru o persoană iubită și se vor amuza făcând puzzle-uri care înfățișează perechea de îndrăgostiți mai sus amintită. Prețul de participare la atelier este de 20 lei, care cuprinde și vizita ghidată a muzeului, fiind așteptați elevi din clasele a II-a până la a VIII-a.

Similare sunt detaliile atelierului care se va desfășura la Muzeul Memorial Iosif Vulcan, în zilele de 23 și 24 februarie, însă acesta va avea în prim-plan dragostea dintre Mihai Eminescu și Veronica Micle.

Programul intitulat „1 Martie călător” se va desfășura între 21 și 24 februarie, când, la Muzeul Țării Crișurilor, elevii vor participa la ateliere de confecționat mărțișoare, de dăruit și de gustat (din materiale textile, ceramică și respectiv turtă dulce). Mărțișoarele vor fi făcute cu sprijinul meșterilor populari bihoreni Maria Boroș, Ana Florea și Anamaria Agoston, iar participanții pot fi de orice vârstă, începând cu preșcolari de grupă mijlocie. Costul de participare este de 20 lei.

La Muzeul Memorial Aurel Lazăr se vor ține ateliere de confecționat felicitări de 1 Martie pentru mămici și bunici, la care pot participa elevii din ciclul primar, prețul fiind tot de 20 lei.

Înscrierile la oricare dintre ateliere se fac între 7 și 17 februarie, telefonic, la numărul 0259-706.101, între orele 9.00-15.30.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!