Aproape 400 de copii de la grădinițe și şcoli din Oradea şi alte localităţi traversate de Crişul Repede au participat la o serie de ateliere educative în cadrul cărora au învățat despre viața acvatică din acest râu, precum și despre importanţa menţinerii apelor curate şi consecinţele poluării cu plastic.

Atelierele au fost organizate de Aqua Crisius în 2023 și la începutul anului 2024, în cadrul proiectului "Împreună pentru râurile curate ale României".

Scopul proiectului a fost acela ca tinerii să conştientizeze importanța apelor curate şi impactul poluării cu plastic asupra ecosistemului acvatic.

Desfăşurate atât în sălile de clasă, cât şi pe malul Crişului Repede, atelierele au inclus prezentări detaliate ale speciilor de peşti şi ale organismelor acvatice care populează sau care au fost reintroduse în Crişul Repede.

Pentru a face activitățile cât mai interactive, organizatorii au prezentat diverse planşe, dar şi figurine în mărime naturală ale speciilor de peşti studiate.

De asemenea, au fost proiectate filme tematice, inclusiv producţia "România Sălbatică", iar participanţilor li s-a vorbit şi despre parametrii fizico-chimici ai lichidelor şi impactul lor asupra vieţii acvatice. 

Prin joc, copiii și adolescenții au fost încurajaţi să înţeleagă importanţa colectării separate a deşeurilor şi să îşi formeze obiceiuri responsabile.

"Activităţile au avut ca scop conştientizarea importanţei mediului acvatic sănătos, înţelegerea faptului că deşeurile reprezintă resurse importante în economia circulară şi că plasticul din natură nu dispare, ci se degradează lent şi ulterior se bioacumulează în diverse organisme vii, incluzând omul", au transmis reprezentanţii Aqua Crisius printr-un comunicat de presă. 

Proiectul "Împreună pentru râurile curate ale României/Together for Clean Rivers of Romania" este organizat de Asociaţia Aqua Crisius şi finanţat de Ambasada Olandei în România.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!