În ultima săptămână, calitatea aerului din Oradea a fost clasificată de Agenţia pentru Protecţia Mediului Bihor ca fiind rea şi foarte rea.

Specialiştii APM Bihor măsoară mai mulţi parametri, inclusiv concentraţiile de pulberi în suspensie din aer, prin cele două staţii existente la sediul instituţiei, pe Bulevardul Dacia, şi în Episcopia Bihor. Agenţia mare are o staţie în Nufărul şi una în Ţeţchea, dar acestea sunt nefuncţionale.

Potrivit purtătorului de cuvânt al APM Bihor, Dorina Radoveţ, la cele două staţii din Oradea, din 20 ianuarie încoace s-au înregistrat depăşiri ale limitelor de concentraţii de pulberi în suspensie admise de lege.

"Aceste pulberi în suspensie s-au accentuat din cauza ceţii şi a temperaturilor scăzute. De asemenea, sunt influenţate şi de traficul rutier, pentru că sunt mai multe maşini în trafic, fiind vremea rece", a declarat Radoveţ, vineri, pentru BIHOREANUL. Din cauza temperaturilor scăzute, orădenii care stau la case pun mai mult pe foc, iar ceaţa aşezată peste oraş nu permite pulberilor să se împrăştie în atmosferă.

Totuşi, specialiştii spun că municipiul nu va ajunge sub o alertă de smog, cum este cazul oraşelor vecine din Ungaria, întrucât România nu are o astfel de atenţionare prevăzută în legislaţia naţională.

"Noi monitorizăm zilnic calitatea aerului, sunt anumite măsurători de 24 de ore care se fac", a mai precizat Radoveţ. Bihorenii pot consulta aceste buletine zilnice pe site-ul APM Bihor.

De săptămâna trecută, aproape jumătate din Ungaria, mai precis zona cuprinsă între Debreţin şi capitala Budapesta, a intrat sub atenţionare de smog. Cele mai afectate de poluare sunt oraşele Budapesta, Miskolc, Nyiregyhaza, Szeged şi Debreţin.

Din această cauză, începând din 30 ianuarie, pentru o perioadă nedefinită, în Budapesta va fi interzisă circulaţia rutieră a autoturismelor încadrate în clasele de poluare 0, 1, 2, 3 şi 4 sau care nu sunt încadrate în nicio clasă, între orele 6 şi 22.

Cei care vor încălca restricţia de trafic riscă amenzi care pot urca până la 500 de euro. Totodată, ungurii din zonele afectate au fost sfătuiţi să evite plimbările în aer liber.