Circulaţia pe strada Iosif Vulcan din Oradea a fost întreruptă vineri pentru câteva ore, după ce pompierii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă au fost solicitaţi să intervină pentru a da jos bucăţi din acoperişul şi din tencuiala unei clădiri care stătea să se prăbuşească peste trecători.

"De un an şi jumătate încercăm să renovăm faţada, adică să o aducem la starea iniţială, dar nu i-am putut lămuri pe toţi locatarii să fie de acord. Am cumpărat un apartament în imobil, unde ne vom muta şi sediul firmei, şi ne-am angajat că, dacă ne dau podul, renovăm atât faţada, cât şi casa scării, care e în stare deplorabilă, am pune şi interfon, ca să fie frumos. Dar unii oameni cu rea credinţă s-au opus", a declarat BIHOREANULUI inginerul austriac Horvath Gerhard, general manager al firmei Poligon Invest.

Mai mult, pentru că periodic bucăţi din clădire se desprindeau, temându-se că imobilul ar putea nenoroci pe cineva, aceeaşi firmă a montat mai multe panouri de atenţionare a trecătorilor, să ocolească zona. În luna februarie, pompierii au mai raşchetat o parte dintre pereţi, dar pericolul există în continuare!

Clădirea este veche de peste 100 de ani, iar în urmă cu câţiva ani era cât pe ce să nenorocească o fetiţă care trecea prin dreptul ei, pe trotuar, dar, deşi au fost amendaţi, proprietarii nu au căzut nici acum de acord să o renoveze.

"Atunci, Inspectoratul în Construcţii ne-a amendat cu peste 200 de milioane de lei. Numai eu am dat peste 10 milioane de lei. Proprietarii sunt împărţiţi în două tabere. Unii vor să facem cu un investitor renovarea, iar alţii cu domnul Horvarth, dar numai nu am căzut de acord", afirmă profesorul Iosif Buda, locatar.

Până una, alta, vineri, în cele câteva ore, un pompier a luat ţiglele sparte şi lemnele cariate de pe o parte din acoperiş şi a dat jos bucăţi de tencuială. Dar situaţia este una provizorie, pentru că, dacă nu se vor hotărî în scurt timp, oricând se poate petrece un accident.

Având în vedere contextul, se pare, că sunt, totuşi, şanse ca reabilitarea să înceapă în curând, cu firma austriacă. "Păcat că locatarii nu sunt hotărâţi, pentru că firme ca noi ar face oraşul să arate altfel. Problema cu legea privind taxele pe faţadă este că legea pune ipotecă pe apartamentele oamenilor. Ar fi mai bine să fie oamenii de acord să renoveze, de la sine putere, cum se întâmplă în ţări precum Austria sau Ungaria, fără să te joci cu proprietatea omului şi cu banii lui", a mai spus investitorul.