O acţiune amplă pentru prevenirea accidentelor se desfăşoară duminică pe şoselele din Bihor.

În cursul dimineţii, în doar două ore, între 7 şi 9, au fost date nu mai puţin de 231 de amenzi, dintre care 184 pentru viteză, potrivit ofiţerului de presă al Poliţiei Bihor, Ioana Lascău.

Şapte permise de conducere au fost reţinute pentru viteză, iar 4 pentru alcool la volan. De asemenea, 4 certificate de înmatriculare au fost reţinute.

Șofer grăbit

Între alţii, un şofer de BMW de 22 de ani care se întorcea din Italia s-a ales cu permisul suspendat şi cu amendă, după ce a fost prins cu 158 de kilometri pe oră pe şoseaua de Centură a Oradiei.

"În jurul orei 9, în zona de limitare a vitezei de deplasare la 70 km pe oră, un bihorean în vârstă de 22 de ani a fost prins de radar cu 158 de kilometri pe oră, pe strada Ovid Densuşianu. I-a fost reţinut permisul pentru o perioadă de 90 de zile şi a primit între 9 şi 20 de puncte amendă", a precizat Ioana Lascău pentru BIHOREANUL.

Mega-acțiunea

În acţiunile de duminică au fost angrenaţi peste 90 de poliţişti din judeţele Bihor, Arad şi Satu Mare, dar şi din cadrul Direcţiei Rutiere a Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Asemenea acţiuni realizate în sistem integrat au loc duminică pe drumurile naţionale în toată ţara şi vor continua şi zilele următoare, inclusiv în Bihor, "pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră şi pentru prevenirea cauzelor generatoare de accidente rutiere".

"În primele 7 luni ale anului 2021, pe drumurile ce tranzitează judeţul Bihor, principalele cauze care au stat la baza producerii accidentelor rutiere grave au fost viteza neadaptată la condiţiile de drum, indisciplina pietonilor, neacordarea acordării priorităţii de trecere vehiculelor sau pietonilor şi depăşirile neregulamentare", a mai precizat Ioana Lascău.

22 de morți, anul acesta

De la începutul anului, până în prezent, în Bihor au fost înregistrate 80 de accidente grave, soldate cu 22 de persoane decedate, 73 de persoane grav rănite şi 16 persoane rănite uşor.

Comparativ cu anul 2019 (2020 fiind an atipic din cauza pandemiei), numărul accidentelor grave din Bihor a scăzut cu 31%, la fel şi cel al persoanelor rănite grav, cu 36%.

UPDATE, ora 14.10: Amenzi de peste 140.000 de lei

Potrivit ofițerului de presă al Poliției Bihor, Ioana Lascău, până la ora 13, în Bihor polițiștii au aplicat amenzi în valoare de 144.800 de lei.

În total, au fost aplicate 295 de sancțiuni, dintre care 237 pentru viteză, 4 pentru alcool, 8 pentru neportul centurii de siguranță, 10 pentru neutilizarea luminilor de drum pe timp de zi pe drumurile naționale și europene, 5 au fost aplicate bicicliștilor, iar 31 pentru alte abateri.

De asemenea, 31 de permise au fost reținute, dintre care 10 pentru viteză, 4 pentru alcool și 17 pentru alte abateri (15 pentru depășire neregulamentară și câte una pentru neoprire la semnal și una pentru permis de conducere expirat).

În total 8 certificate de înmatriculare au fost retrase.