Traficul rutier va fi şi mai îngreunat pe mai multe străzi din Oradea, după ce, la solicitarea unor firme care fac lucrări în oraş, Comisia de Circulaţie a aprobat închiderea mai multor tronsoane.

Potrivit Primăriei, începând de vineri şi până pe 6 noiembrie, pe strada Dimitrie Cantemir, în zona intersecţiei cu strada Arieşului, circulaţia va fi închisă pe cele două benzi dinspre liniile de tramvai, urmând ca celelalte două benzi să fie folosite pentru circulaţia în ambele sensuri. Măsura a fost luată la solicitarea SC Tim Cluj SRL şi este necesară pentru lucrările de înlocuire a reţelelor termice primare, arată un comunicat al municipalităţii.

Începând de săptămâna viitoare, se restricţionează parţial circulaţia rutieră şi pe strada Principatelor Unite, între strada Plevnei şi strada Crişului, şi pe strada Szigligeti Ede, între strada Sf. Apostol Andrei şi strada Emilian Mircea Chitul. Decizia a fost luată la solicitarea companiei SC Freyrom, pentru "intervalele de timp în care vor trece utilaje grele cu materiale de construcţii, pentru desfiinţarea pasarelei pietonale peste Crişul Repede, în locul căreia se va construi Podul Centenarului".

Şi în zona Gării CFR Oradea, traficul va fi restricţionat total din cauza lucrărilor la drumul expres.

"Astfel, în vederea racordării reţelelor de canalizare pluvială din zona străzilor Ecaterina Teodoroiu, Ana Ipătescu şi zona CFR, în zilele de 28 şi 29 octombrie 2017 (sâmbătă şi duminică), între orele 8.00 şi 17.00, traficul rutier va fi restricţionat total în zona intersecţiei străzilor Ana Ipătescu şi Ecaterina Teodoroiu. Se recomandă traseele alternative de pe bulevardul Ştefan cel Mare şi străzile adiacente arterei municipale Ecaterina Teodoroiu, cu ieşire spre strada Louis Pasteur", arată comunicatul primăriei.