Doi bărbaţi cu vârste de 25 şi 50 de ani, din Oradea, sunt anchetaţi de poliţiştii din Alba Iulia, pentru tentativă de înşelăciune prin metoda "Chilipirul", după ce au încercat să păcălească o bătrânică oferindu-i electrocasnice în valoare de 9.000 lei, spunându-i că, pentru a intra în posesia lor, ar trebui să plătească 900 lei.

Cei doi indivizi au fost identificaţi, miercuri, 18 septembrie, de poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Alba Iulia, în urma unei sesizări depuse pe 24 august, după cum precizează site-ul Alba24.ro.

Orădenii şi-au abordat victima, o femeie de 75 de ani din Alba Iulia, pe stradă, susţinând că ei ajută persoane vârstnice şi că îi oferă electrocasnice în valoare de 9.000 lei, condiţionând, însă, intrarea în posesia acestor bunuri de achitarea sumei de 900 lei.

Femeia a muşcat momeala, însă norocul a făcut că, în timp ce se îndrepta, cu unul dintre "binefăcători", spre locuinţa ei, s-a întâlnit cu o cunoştinţă căreia i-a povestit despre "propunerea avantajoasă". Neîncrezătoare, persoana respectivă s-a oferit să o însoţească pe femeie acasă, moment în care escrocul a dat înapoi şi a fugit.

"În aceste condiţii, bărbatul a renunţat la rezoluţia infracţională şi a fugit la autoturismul în care era aşteptat de celălalt bărbat, iar împreună au demarat spre municipiul Sebeş", arată sursa citată.

Ambii borfaşi orădeni sunt cercetaţi, în continuare, de poliţişti.