- Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor atrage atenția persoanelor care cumpără autoturisme din alte state ale Uniunii Europene că acestea pot fi considerate, în anumite condiții, mijloace de transport noi, chiar dacă au fost deja puse în circulație
- În asemenea cazuri, cumpărătorul trebuie să achite TVA în România și să îndeplinească obligațiile fiscale înainte de a putea obține certificatul necesar înmatriculării
„Atenție la achiziția de autoturisme din Uniunea Europeană”, au transmis marți, printr-un comunicat de presă, reprezentanții AJFP Bihor, subliniind că astfel de mașini pot fi încadrate ca „mijloace de transport noi”, caz în care „se datorează TVA în România înainte de înmatriculare”.
Într-un comunicat trimis de AJFP Bihor se detalizează că un autoturism este considerat mijloc de transport nou dacă are mai puțin de 6 luni de la prima înmatriculare sau are mai puțin de 6.000 km parcurși.
„Contribuabilii persoane fizice au obligația declarării achiziției la organul fiscal și solicitării certificatului necesar pentru înmatriculare fie că datorează sau nu TVA în România”, se mai arată în informare.
Exemple concrete privind achiziția de autoturisme din UE și certificatul TVA
Exemplul 1 – Se datorează TVA în România
Un cetățean din România cumpără un autoturism din Germania pentru suma de 25.000 euro.
Autoturismul:
► are 3.500 km la momentul achiziției;
► a fost pus în circulație acum 4 luni.
În acest caz, autoturismul este considerat „mijloc de transport nou”, deoarece:
► are sub 6.000 km și
► au trecut mai puțin de 6 luni de la prima punere în circulație.
Consecințe:
► cumpărătorul datorează TVA în România;
► trebuie depus Decontul special de TVA (formularul 301);
► organul fiscal va emite certificatul necesar înmatriculării doar după îndeplinirea obligațiilor fiscale.
Exemplul 2 – Nu se datorează TVA în România
O persoană fizică achiziționează un autoturism second-hand din Franța cu:
► 85.000 km;
► prima înmatriculare realizată acum 5 ani.
Consecințe:
► autoturismul NU este considerat mijloc de transport nou;
► nu se datorează TVA în România pentru achiziția intracomunitară;
► certificatul necesar înmatriculării poate fi emis pe baza documentelor justificative prezentate.
Exemplul 3 – Situație frecvent întâlnită
Un autoturism este cumpărat din Italia cu:
► 4.800 km;
► vechime de 1 an.
Întrucât autoturismul are sub 6.000 km de la punerea în circulație este considerat mijloc de transport nou.
Consecințe:
► cumpărătorul datorează TVA în România;
► trebuie depus Decontul special de TVA (formularul 301);
► organul fiscal va emite certificatul necesar înmatriculării doar după îndeplinirea obligațiilor fiscale.
Pentru emiterea certificatului privind achiziția intracomunitară de mijloc de transport, persoana fizică poate transmite cererea însoțită de documentele justificative prin SPV sau poate să se prezinte la organul fiscal.
Documente necesare pentru emiterea certificatului fiscal sunt următoarele:
► cerere pentru eliberarea certificatului privind taxa pe valoarea adăugată în cazul achizițiilor intracomunitare de mijloace de transport noi;
► contractul de vânzare-cumpărare sau factura de achiziție cu traducerea în limba româna;
► documentul de înmatriculare din statul de proveniență (talonul vehiculului) cu traducerea în limba româna;
► cartea de identitate a vehiculului;
► actul de identitate al cumpărătorului;
► documente privind numărul de kilometri parcurși (din actele oficiale);
Atenționări
Nedeclararea corectă a achiziției poate conduce la:
► stabilirea TVA de plată la care se adaugă dobânzi și penalități;
► întârzieri la înmatriculare;
► verificări fiscale suplimentare.
„AJFP Bihor recomandă contribuabililor să verifice înainte de achiziție încadrarea autoturismului și să solicite informații fiscale pentru evitarea unor dificultăți în procesul de înmatriculare”, se mai arată în comunicat. Instituția transmite că bihorenii pot afla mai multe și la Serviciul Asistență Contribuabili din cadrul AJFP Bihor.