Mai este o săptămână până la Crăciun, iar multe din casele bihorenilor se vor umple de lumina împrăştiată de ornamentele decorative.

Pompierii atrag însă atenţia că instalaţiile electrice decorative utilizate pentru împodobirea bradului de Crăciun şi ornamentele necorespunzătoare pot deveni surse de incendiu.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Crişana a transmis o serie de recomandări, pentru ca sărbătorile bihorenilor să fie fără evenimente nedorite:

•           cumpăraţi bradul cu puţin timp înaintea sărbătorilor şi aveţi grijă să nu se scuture, punându-l  într-un recipient cu apă şi ţinându-l în aer liber;

•           fixaţi bradul în condiţii de siguranţă, luând măsuri de împiedicare a răsturnărilor accidentale;

•           verificaţi instalaţia de brad din punct de vedere al funcţionării, înainte de a o monta pe pom, iar  în cazul detectării unor defecţiuni nu faceţi improvizaţii;

•           nu amplasaţi bradul în vecinătatea surselor de căldură (radiatoare, reşouri, etc.) sau în apropierea materialelor combustibile (perdele, draperii, piese de mobilier etc.);

•           nu aprindeţi artificii sau lumânări în bradul de Crăciun sau în apropierea acestuia.  Indiferent dacă este natural sau artificial, acesta se poate aprinde rapid, conducând la incendierea locuinţei;

•           supravegheaţi în permanenţă copiii, eliminaţi din jocul lor artificiile, lumânările aprinse şi  păstraţi la locuri sigure chibriturile şi brichetele;

 •        nu lăsaţi nesupravegheate sau la îndemâna copiilor instalaţiile ornamentale;

•           un brad de Crăciun instalat în casă şi împodobit cu accesoriile tradiţionale, poate fi cuprins de flăcări în mai puţin de un minut. Dacă se produce un astfel de eveniment, acoperiţi bradul  cât mai urgent cu o pătură udă, pentru a stinge focul;

•           la părăsirea locuinţei, întrerupeţi alimentarea instalaţiilor electrice, a decoraţiunilor şi reverificaţi închiderea robinetului buteliei de gaz petrolier lichefiat.