Nu puțini sunt cei care caută să se răcorească la scăldat în sezonul estival. Pompierii bihoreni avertizează asupra pericolelor la care se expun persoanele care aleg astfel de activități, subliniind că, în ultimii patru ani, în Bihor, au murit înecați 29 de adulți și copii.

În 30 de secunde... 

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Crişana" desfăşoară în fiecare an campanii de informare în cadrul cărora transmit măsuri şi sfaturi vitale pentru prevenirea cazurilor de înec. 

Pompierii subliniază că supravegherea permanentă a copiilor în timpul lor petrecut în apă sau în apropierea acesteia este primordială, deoarece, în multe situaţii, înecul poate surveni la câţiva metri de părinţi, fără ca cei mici să poată striga după ajutor. Copiii pot obosi sau pot intra în panică din diverse motive, astfel că supravegherea lor trebuie să fie atentă şi neîntreruptă, chiar dacă aceştia au vârste mai mari. 

De asemenea, distragerea atenției prin folosirea de pildă a telefoanelor mobile în timpul supravegherii micuților poate avea consecinţe grave. În doar 25-30 de secunde, un copil se poate îneca fără a atrage prea multă atenţie, chiar şi în apă nu prea adâncă. Pompierii atrag atenţia că utilizarea echipamentelor gonflabile precum colacele nu este suficientă pentru a preveni înecul. Singurele accesorii care pot oferi o protecţie reală sunt vestele de salvare certificate, dar chiar şi în aceste cazuri, este necesară supravegherea permanentă din partea adulţilor.

Nu vă scăldați în locuri neamenajate

Învăţarea înotului şi participarea la cursuri de înot reprezintă paşi esenţiali în educarea copiilor în privinţa siguranţei în apă, subliniază reprezentanţii ISU. De asemenea, este important ca aceştia să-i înveţe pe cei mici să respecte unele reguli, cum ar fi să nu alerge pe marginea piscinelor sau în zona scărilor de acces, să nu împingă alţi copii în apă sau să-i tragă sub apă.

Pentru adolescenţi, pompierii le recomandă părinţilor să discute cu aceştia despre pericolele scăldatului în locuri neamenajate, cum ar fi râuri, lacuri sau canale de irigaţii, unde malurile pot fi abrupte, curenţii puternici, iar albiile sunt nămoloase sau pline de plante. Pompierii au dat şi exemple de astfel de locuri, unde anterior s-au produs accidente, printre care barajul de la Tileagd, canalul colector de la Boiu, apele Crişului Repede, Crişului Negru sau Lacul Sântion. 

„Adulţilor le adresăm rugămintea de a se scălda doar în locuri special amenajate pentru înot, de a nu intra în apa rece înfierbântaţi, după ce au stat foarte mult timp la soare şi să evite scăldatul solitar sau pe timp de noapte ori în stare de ebrietate. Nu uitaţi! Orice situaţie care poate pune în pericol viaţa unui cetăţean aflat în apropierea dumneavoastră trebuie anunţată imediat la numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112!", a transmis într-un comunicat Alina Butaci, subofiţer în cadrul biroului de presă al ISU.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!