Pompierii trag un semnal de alarmă și le cer bihorenilor să fie atenți la sobele pe care le folosesc pentru încălzire.
O casă din Rontău, comuna Sânmartin, risca să se facă scrum, luni după-masă, după ce un incendiu a izbucnit de la soba dintr-o încăpere.
Când pompierii au ajuns acolo, focul ardea într-o încăpere și la acoperișul casei. Din fericire, a fost stins rapid de forțele de intervenție, în circa 15 minute, înainte să se propage și la alte încăperi.
„În urma producerii evenimentului, au ars materiale textile, circa 20 metri pătrați din acoperișul casei și s-au degradat aproximativ 25 metri pătrați tavan din plăci gips carton. Din fericire, nu au existat persoane rănite”, a transmis ISU Crișana.
Cercetările făcute de pompieri la fața locului au indicat drept cauza probabilă a incendiului o sobă aflată în funcțiune, lăsată nesupravegheată sau supraîncălzită.