Şoferi, nu vă enervaţi: circulaţia rutieră pe două străzi din Oradea va fi închisă, pentru lucrări la reţelele subterane. Potrivit unui comunicat transmis miercuri de municipalitate, deciziile au fost luate în aceeaşi zi, de Comisia de circulaţie din cadrul Primăriei Oradea, la solicitarea constructorilor.
Aşadar, accesul maşinilor va fi interzis timp de 5 zile pe strada Menumorut, banda spre Bulevardul Dacia dinspre piaţa Decebal, pe tronsonul între Mihai Eminescu şi Nicolae Jiga. "Circulaţia va fi închisă începând de mâine, 10 mai, până în 15 mai dimineaţa, din cauza lucrărilor de reparaţii la instalaţia de monitorizare a reţelelor de termoficare prin fibră optică, realizate de Energo Montaj Timişoara. Circulaţia va fi deviată cu ajutorul indicatoarelor de ocolire pe strada Roman Ciorogariu şi strada Gheorghe Lazăr", se arată în comunicat.
Tot miercuri, specialiştii au aprobat închiderea circulaţiei rutiere în Parcul Traian, tronsonul din dreptul Penitenciarului Oradea, până la intersecţia cu strada Andrei Şaguna, începând de luni, 14 mai. Circulaţia va fi deviată pe străduţa aflată pe partea stângă înainte de a ajunge la penitenciar dinspre Roman Ciorogariu, care îşi va schimba sensul. De asemenea, parcările din faţa Tribunalului vor fi desfiinţate provizoriu, în aşa fel încât pe aici să se poată circula în dublu sens. Strada va fi închisă la solicitarea Companiei de Apă Oradea, care face lucrări de reabilitare şi extindere reţele de apă, canalizare menajeră şi pluvială.