În aceste zile, pe afluenţii Crişului Negru şi Crişului Repede din zonele de deal şi de munte, pot apărea aşa-numitele zăpoare, adică blocaje de gheţuri.

Drept urmare, pompierii militari le recomandă bihorenilor să nu traverseze aceste poduri de gheaţă, dar nici să nu staţioneze în aval, în amonte sau pe marginea cursurilor de apă. Bineînţeles, copiii nu trebuie sub nicio formă să se joace pe aceste formaţiuni, care pot ceda în orice moment.

"De asemenea, atragem atenţia cetăţenilor ca, în cazul în care observă dislocarea podurilor de gheaţă, să nu staţioneze în aval, în amonte sau pe marginea cursului de apă, iar dacă podul de gheaţă blochează albia râului şi acesta se revarsă, să apeleze Serviciul Unic de Urgenţă 112, sesizând acest aspect", a declarat căpitanul Camelia Roşca, purtător de cuvânt al Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Crişana.