La Universitatea din Oradea, fiecare leu care merge în afara conturilor bancare ale şefilor instituţiei contează, aşa că până şi amenzile primite pe merit sunt contestate. În urmă cu un an, instituţia a fost amendată de Poliţia Bihor cu 2.000 lei pentru că nu a luat suficiente măsuri de asigurare antiefracţie, mai precis nu a montat sisteme de supraveghere video în campusul central şi în căminul studenţesc "Înfrăţirea" din strada Poieniţei.
Amenda, de altfel mică, a fost cât se poate de justificată, poliţiştii constatând evidentul, şi anume că, deşi o evaluare de risc, făcută chiar la comanda Universităţii în 2017, arăta că trebuie montat acest sistem, camerele nu au apărut. Totuşi, universitarii au decis să o conteste în instanţă, iar procesul s-a încheiat definitiv luna trecută, după ce magistraţii Tribunalului Bihor, la fel precum cei ai Judecătoriei Oradea, au constatat că poliţiştii au scris amenda pe bună dreptate.
Universitatea va trebui acum să plătească sancţiunea şi, dacă vrea să evite o alta şi mai mare, să ia şi măsurile de protecţie necesare, adică să monteze sistemul de supraveghere. Cu riscul de rigoare, şi anume să se vadă care sunt profesorii care nici măcar nu pun piciorul prin campus.