Atenție, părinți! Dispare programul "After School", iar meditaţiile pentru propriii elevi sunt interzise

Doamnă... jurnalist (am ezitat pentru că nu vreau să greșesc), vă rog să nu ne jigniți I.Q.-ul. Al meu e 146, deci nu pot pretinde să mă înțeleagă toată lumea. Intenționam să trec cu vederea justificarea puerilă cu accesul străinilor în unitățile de învățământ, dar citind și printre rânduri am constatat că încercați să aduceți justificări și scuze, la superficialitatea dovedită în articole, complăcându-vă la același nivel de confort... intelectual... profesional(?!) Nu căutați rezolvări și soluții de perfecționare. Promiteți că veți documenta un articol despre efectele Codului-cadru de etică al personalului didactic din învățământul preuniversitar, dar încă nu ați adus corecturi la informațiile eronate sau incomplete publicate în 9 octombrie, de genul „TOT AȘA, DAR GRATIS!”, că a avut loc o întâlnire între conducerile școlilor și IȘJ ce avea să se întâmple ulterior apariției articolului. Întrebați-l pe politrucul - inspector școlar județean despre prevederea de pe site-ul oficial al Ministerului Educației Naționale: „Programul SDS (Școală după Școală) se poate desfăşura înainte sau după programul şcolar obligatoriu (în funcţie de orarul fiecărui nivel de studiu), la școlii, în situația în care deține resursele materiale și umane necesare organizării acestui program.” Întrebați-l pe același politruc ce se va întâmpla cu elevii, când cadrele vor participa la diferite activități? (până acum, cadrul didactic care avea alte sarcini ce îl scoteau de la clasă, acoperea, cu costuri proprii, orele, cu alte cadre de specialitate). Întrebați-l cum va fi acoperit, pentru elevi, programul de la 08.00 la 16.00 ținând seama de diferența de ore dintre norma de predare și norma didactică (care e în limita a 8 ore pe zi, nu 8 ore cu elevii), în care trebuie să i se asigure cadrului didactic timp pentru pregătirea metodico-științifică personală și activitățile de dirigenție. Întrebați-l dacă va fugări elevii de la un dascăl la altul, pe care-l va găsi prin sala profesorală, prin curte sau în parcare? Și acela, poate, e în timpul pregătirii metodico-științifice personale sau al activităților de dirigenție. Pregătirea metodico-științifică personală poate reprezenta studiu, cursuri, colocvii etc. în alte locații, pe care dascălul nu le poate evita, deoarece trebuie să adune, permanent, credite la dosar, deci nu sunt mofturi. Întrebați-l cât consideră că trebuie să i se asigure unui cadru didactic pentru pregătirea metodico-științifică. Întrebați-l cât apreciază că trebuie să aloce un cadru diactic activităților de dirigenție (dacă are 38 de elevi nu 16, cât spune media națională)? Deci, un dascăl, dacă e să fim riguroși, după lege, ar trebui să taxeze părinții care sună în afara programului de la 08.00 la 16.00 precum psihoterapeuții, avocații, notarii? Dacă un părinte întârzie să-și ia copilul de la școală 30 de minute peste ora 16.00, cât trebuie să-i plătească dascălulului pentru că nu i-a abandonat moștenitorul? Dacă, totuși, părintele se sinchisește să se simtă îndatorat și aduce o ciocolată sau o cafea dascălului, PAC! e rost de sancțiune și de un articol pe teme de „răsfăț, mită, discriminare”? Întrebați-l pe cel pe care l-ați citat, de ce aduce dascălii în situația de a negocia, cu asociațiile de părinți, achizițiile de sisteme PC, videoproiectoare și ecrane ca să poată vizualiza manualele în format electronic, emise de minister. Întrebați-l de ce aduce dascălii în situația de a negocia, cu asociațiile de părinți, achiziția de multifuncționale, pentru multiplicarea testelor obligatorii. Dacă e să meargă toți dascălii la secretariat, la unicul copiator asigurat de guvernanți, se termină ora pentru care aveau nevoie de teste și rămâneau sute de elevi nesupravegheați, pentru care toată lumea îi face răspunzători pe cei din corpul didactic. Întrebați-l de ce ministerul și-a pierdut vremea cu depistarea greșelilor din manualele interzise, pe care, inițial, le-a aprobat, în loc să corecteze manualele recent impuse. Întrebați-l de ce abia acum, aceste erate? Întrebați-l de ce până acum acele manuale au fost girate de minister și de ce sunt girate actualele? Întrebați-l ce a reținut din manualul de educație fizică și ce recomandă copiilor lui și ai apropiaților, din acest manual? Întrebați-l câte ore de voluntariat prestează, săptămânal? Întrebați-l câte ore activează în cadrul programului Școală după școală, în instituția unde i se păstrează postul pentru clipa când nu va mai fi susținut politic? Ministerul educației asigură doar pereți și tavan (în cazul fericit) dar acum le limitează, elevilor, accesul și la aceștia. Dar instituțiile de învățământ sunt disponibile pentru yoga, fitness, nunți, activități electorale. Eu, în aceste, momente fac voluntariat, așa cum li se pretinde dascălilor. Vă meditez, gratuit, pentru a vă ajuta să fiți mai pricepută în ce faceți. Dar, așa cum ziceți „meditațiile nu sunt înălțătoare” dacă cel ajutat spune „CE? OI FI PROST SĂ ÎNVĂȚ PENTRU EI?” expresie pe care am auzit-o. După o succintă verificare a portofoliului d-voastră sesizez că vă stă în obișnuință să dați cu bâta în baltă: într-o știre de 137 de cuvinte, din care, 16, erau titlul (sper că nu trebuie să o intitulez articol!!!), ați greșit de două ori denumirea instituției la care făceați referire. Nu mai e cazul să dau exemple.

Doamnă jurnalist, nu vreau să trăiți cu impresia că am intenția sau timp de polemici, dar în articolul despre cardurile de la Gojdu, paragrafele al II-lea și al III-lea vorbesc de răsfățul profesorilor și că aceștia trebuie să primească musai (cum adică „trebuie să primească musai”?, ori „musai să primească”, ori „trebuie să primească”. Știu că e un limbaj mai... „de pe sate”, de la Ineu, pentru că am rude în Săbolciu, care e la o „scuipătură” de Ineu)... Dacă insiști să participe cineva la o activitate organizată de tine, nu iei măsuri ca invitatul să poată fi prezent? Nu cred că profesorii așteaptă tot anul să aibă taxi plătit la balul de absolvire al promoției X. Și că vor visa frumos cu o mâncare în aspic și unul - două pahare de băutură în preț de 5-10 lei. Sau ce delicatețuri și finețuri credeți că intră în 120 lei? Nu a impus conducerea instituției, nimănui să invite profesorii, cu atât mai mult cu cât omisiunea nu mai poate avea repercursiuni. Iată o soluție ca fiecare familie a absolvenților să economisească 100 lei, să zicem. Titlul articolului despre Gojdu este „Bani pentru profi: La Gojdu, părinții le pregătesc până și carduri de cumpărăruri de absolvire!” (cu semnul exclamării), dar, mai bine de jumătate de articol, faceți referire la D.J., închiriere sală, baloane, bannere, eșarfe, invitații, foto-video. Cine le-a comandat? Corpul didatic? Când a absolvit fiica mea liceul, a pretins să-i cumpărăm haine noi pentru ultimul clopoțel, pentru fiecare probă la bac, pentru festivitatea de absolvire zi și seară. Trebuia să damnez dascălii? A fost moftul odraslei mele, în spiritul orientății absolvenților. Nu pot să nu remarc că în cele două replici la comentariile mele, ați folosit expresiile „... oricum, irelevant” și „nici nu mai contează...” Să înțeleg că vă interesează prea puțin reacțiile și opiniile stârnite de textele d-voastră? Un jurnalist de anchetă, nu spune nu am aprobare nu mă bag. Sunt convins că dacă îi solicitați accesul în locație, unui director, explicându-i că vreți să scrieții total real și obiectiv despre instituția pe care o conduce, cine nu are nimic de aascuns vă va invita. Dacă sunteți refuzată, puteți să emiteți ipoteze pe motivele refuzului. Și tot mai aveți protțiele și pârghiile din zona gri a legalității. Dacă vreți să deconspirați o mârșăvie dar nu vă lasă cel care trage sforile, aveți 3 variante: - plecați împăcată acasă spunând: Eu am vrut dar nu lasă ăia.; - lansați încă un titlu bombastic sub care nu puneți nimic; - vă folosiți de toate pârghiile să smulgeți cât mai multe informații, pe care să le puneți la dispoziția cititorilor, ca un adevărat profesionist, care arde veșnic pe rugul binelui celor mulți, în slujba cărora se declară. Nu am învinovățit niciun jurnalist pentru ce se întâmplă nicăieri, nici măcar pentru prestația paginile în care se manifestă (am vrut să scriu „evoluează” dar mă tem că termenul e foarte rar valabil). Dar d-voastră arătați din nou cu degetul spre profesori pentru obiceiurile unor elevi. Nu profesorii îi finanțează în obieciurile nesănătoase, ilegale, imorale. Profesorii nu sunt gardieni. Dacă părinții nu știu ce le fac cei 1-2-3 moștenitori, ce pretenții aveți de la profesorii care trebuie să supravegheze zeci – sute? Întreb și aici: CÂȚI PĂRINȚI ȘTIU CE SITE-URI AU ACCESAT COPIII LOR AZI? Îmi spuneți că nu agreați „defel dialogul ... prin scrisori”. Mă exprim destul de elocvent, elegant , galant și diplomat. Ați fost mulțumită de comentariile stârnite de modul în care ați gândit articolul despre Gojdu? Îmi place să cred că nu vă sunt mai la suflet invectivele postate în ultima decadă a lui mai 2018, pe marginea anchtetei... reportajului... știrii...(?!) nu știu ce este că abia a trecut de 1000 de cuvinte. Azi am redactat pentru d-voastră 2431 de cuvinte, pentru că eu o fac din voluntariat, așa cum se pretinde de la dascăli.

Bună ziua! Mă bucur să vă găsesc. Precizările mele erau exigente, poate chiar intransigente, nu răutăcioase și un profesionist știe să facă diferența. În zilele trecute de la publicarea articolului d-voastră de 742 de cuvinte (incluzând titlul) am scris de 8 ori mai mult, ca răspuns la acest articol și la altele două, deși nu sunt profesionist. Pentru a vă ajuta să îmi identificați poziția, redau câteva paragrafe din intervențiile anterioare: „Nu există pădure fără uscături. E cert, sunt destui cărora nu le e locul la catedră și totuși îl ocupă. Și dacă ar fi unul singur, ar fi prea mult. E cineva care crede că aceștia sunt priviți cu ochi buni de colegii lor care își fac datoria cu profesionalism, conștiinciozitate și dăruire? Dar dacă incompetenții își adună la dosar cele necesare pentru a-și justifica activitatea (conform grilelor stabilite cu atâta pricepere de persoane care nu dovedesc nicio legătură cu realitatea din învățământ), aceasta fiind prima lor grijă, devin intangibili și imuni la demersurile colegilor și conducerii instituției, desconsiderând oprobriul colectivului.”... „Spre exemplu, în instituția la care predă soția mea erau doar 5 cazuri și acelea la solicitarea unor părinți, ca o condiție obligatorie pentru a-și înscrie copiii, întrucât au ajuns la concluzia, au decis că nu au posibilitatea să-și scoată copiii la ora 12.00 sau să-i supravegheze și să-i îndrume la teme.”... „Sunt părinți care, deși stau acasă (nu sunt angajați, din motive pe care nu le analizez eu), preferă să-și țină copilul la școală până la ora 16.00, pe acel metru pătrat care-i revine în sala de clasă. Fără preocuparea de a-și educa și îndruma copilul de la ora 12.00, transformă, profesorul de la ciclul primar, în dădacă pentru zeci de copii, ca să nu pomenim câți dintre părinți nu se frământă nici la ora 16.00 să-și ia copiii. Ieri, un copil de clasa a III-a, cu mamă casnică și tată taximetrist a fost păzit la școală de soția mea pâna la ora 17.15, când și-a făcut timp, tatăl, să-l ia.”... „Ca să vedeți cum suntem mințiți, aruncându-se pisica de la nivel național la nivelul instituțiilor, cărora nu li se alocă bani, vă semnalez prevederea de pe site-ul oficial al Ministerului Educației Naționale: „Programul SDS (Școală după Școală) se poate desfăşura înainte sau după programul şcolar obligatoriu (în funcţie de orarul fiecărui nivel de studiu), la școlii, în situația în care deține resursele materiale și umane necesare organizării acestui program.””... „Da, sunt normate anumite activități, dar nu acoperă programul de la 12.00 la 16.00, iar cadrul didactic de la clasă nu este obligat și nu poate, în baza legii educației naționale să-l acopere, întrucât, în acele ore, are și alte obligații, precum chiar inspector școlar județean declară pe un post de televiziune.”... Și acum revin la zi. Prin titlu și subtitluri ați informat părinții că totul va fi gratis, fără să faceți referire la programul „Școală după Școală” așa cum e prezentat de Ministerul Educației și la legea educației naționale privind norma de predare și norma didactică. Da sunt, ca în orice domeniu, speculanți printre cadrele didactice. Pot să vă spun că știu dascăl care pretindea 30 de lei pe zi pentru programul de la 12.00 la 16.00, altele care pretindeau 25 de lei și așa mai departe impunând și prezența întregii clase. Majoritatea lucrau cu 10 lei/zi, indiferent cu câți elevi rămâneau (chiar și dacă rămâneau doar 6), pentru a ajuta, întradevăr, părinții în dificultate. Concret, la instituția unde predă soția mea, una de cartier, erau 5 cazuri de program plătit de părinți, implicând o medie zilnică între 6 și 14 elevi, la cele 5 clase. PROGRAMUL NU ERA OBLIGATORIU, a fost înființat pentru a ajuta părinții și elevii! Se emitea bon fiscal pentru 10 lei/zi, atâta se plătea. Veți constata că un dascăl, făcea pe mentorul și dădaca cu 6 copii și pentru 1.320 lei brut lunar, din care plătește chiria pe sală, ca să aibă unde se manifesta elevii, tarife de service pentru casa de marcat, pentru softul casei de marcat, pentru înregistrarea casei și actualizarea cu toate programele A.N.A.F. și taxele: impozit pe venit și cota din locuință pe care e înregistrat P.F.A.- ul, C.A.S., C.A.S.S. etc, rămânând cu max. 1.000 lei (cu 1.000/lună nu se găsește bonă nici măcar la UN copil, nu la 6). Dacă face meditații cu 14 elevi din 38 (câți sunt în clasă), poate câștiga brut 3.000 lei (din care rămâne cu ceva peste 2.000 lei), în lunile complete (când sunt 22 de zile de predare). Dacă e o afacere atât de bună, și atât de fără efort, de ce nu se înghesuie mai mulți? Pentru că e stresant și cu 1-2 copii de acasă, darămite cu 38? Nu s-au închis instituțiile care formează dascăli. Niciodată nu e prea târziu. Și eu am condus 2.000 de oameni, dar nu aș înlocui-o pe soție, nici măcar o zi, dacă nu ar fi cazul în care să fiu singurul ei ajutor, ultima ei speranță. Cunosc suficiente cazuri în care părinții spun: - învățați-l, că de-aia l-am adus la școală; - mai bine să nu vină cu temele acasă, că nu avem timp de ele; - a învățat de pe stradă (Exemplu: un băiat de clasă pregătitoare a întrebat o fetiță „Vrei să faci sex cu mine?”, iar tatăl băiatului, dezinvolt, a spus că de pe stradă știe așa ceva. Întreb, eu: când e un copil de 6 ani singur pe stradă și de ce?); Să știți că în unele instituții în cadrul activităților de dirigenție se fac ore de instruire a părinților, în care sunt învățați să-și ajute copiii la teme. Câți părinți știu metoda grafică? Și aș putea înșira la nesfârșit metode și reguli de aplicat la ciclul primar. Nici eu nu o știam, rezolvam prin sistem de ecuații. Dar trebuie să ne referim la nivelul lor de cunoștințe, dacă vrem să-i ajutăm. Dar multora le e mai simplu să zică: „SĂ REZOLVE ÎNVĂȚĂTOAREA, CĂ DE-AIA PLĂTESC!”. Cu dezamăgire, vă informez că la a doua lecție cu părinții, cel puțin un sfert lipsesc, preferă să plătească meditațiile. Dascălul are zeci, în clasă (soția mea are 38). Dacă se ocupă câte un minut de fiecare elev (fără a face referire la timpul pentru a crea liniște, a stârni atenția etc.) îi rămân 10 minute să predea lecția nouă. La ce vă așteptați? Meditațiile nu sunt nici pe departe înălțătoare, sunt o necesitate dintotdeauna: chiar și cei mai mari oameni de știință au fost îndrumați de cineva în afara orelor de la clasă. Dar au devenit o modă, pentru unii - să se laude că își permit, pentru alții - o alternativă la lenea, dezinteresul și incapacitatea lor, pentru câțiva - o necesitate (din cauza slujbei) și, categoric, s-au găsit și speculanți pe această piață. Exemplific: fratele meu a plătit unei prietene de familie, meditații la matematică pentru fiica lui, în gimnaziu. Când domnișoara lui a dat examenul de capacitate, nemulțumit de note, fratele meu i-a reproșat profesoarei de matematică iar aceasta i-a răspuns că domnișoara nu își îndeplinea sarcinile trasate la matematică, întrucât că ea învață la geografie, că de asta se temea. Deci, 4 ani, fratele meu și soția lui, nu au fost curioși pentru ce au plătit la matematică, deși meditațiile se făceau la ei acasă. Au plătit și au avut conștiința împăcată. Menționez că ambii părinți au studii superioare. Poate că următoarele cuvinte vor ofensa pe mulți, dar îmi asum: MULȚI PĂRINȚI PLĂTESC MEDITAȚIILE CA SĂ SCAPE DE RESPONSABILITATE, SĂ AIBĂ PE CINE ÎNVINOVĂȚI PENTRU TOATE INSATISFACȚIILE ULTERIOARE. Tarifele mari și obligativitatea de a rămâne toată clasa, se practică la acele 3-4 instituții din Oradea (POMUL LĂUDAT), la care se înghesuie părinții să-și înscrie copiii. La solicitarea părinților se înființează clase suplimentare. Un nepot al meu, în urmă cu vreo 6-7 ani, ne ruga să intervenim să-i fie acceptată fetița la una din aceste MECCA ale învățământului Oradean și oferea ciubuc 200 euro, la care i-am spus să se descurce. Nu se poate impune o limitare a tarifelor, pentru că e o profesie liberă, e economie de piață, dar poate fi refuzată oferta. Din nefericire, nu toți părinții pot susține aceste pretenții ale cadrelor la care tot părinții s-au înghesuit să-și înscrie copiii. Dar acești părinți trebuiau să fie conștienți că acolo se lucrează la alt standard FINANCIAR nu PROFESIONAL. Acolo, copilul stă lângă un coleg care „sparge” într-un sfârșit de săptămână câteva salarii medii. Fiica mea, când era la facultate, lucra la un magazin de haine, dintr-un lanț mondial. Apăreau răzgâiate de fete care cheltuiau, într-o singură vizită, salariul fiicei mele pe o lună și mămicile lor, încă pe atât, doar într-un magazin.și o și tratau din elicopter, de parcă fiiica mea ar fi fost o Cenușăreasă nu un expert contabil în devenire. Asta e! Câți părinți au contestat tarifele aberante la consiliile de administrație, unde părinții și consiliul local au reprezentanți, la ședințele cu părinții? Câți părinți au refuzat să fie părtași la șantaj? Știu persoane care și-au dat seama de greșeala făcută și și-au mutat copilul la altă școală, care i se potrivea mai bine și unde chiar se simte în largul lui. Una e să fie ajutați părinții și elevii prin meditații (care nu implică automat voluntariat) și alta e să fie transformate meditațiile în șantaj. Of! Mă deranjează să aud că nu contează dacă v-am înjurat sau v-am încurajat. Chiar nu ați reușit să identificați mesajul? Vai! Trist. În ce privește anchetele, vă încurajez și vă susțin necondiționat. Dar să fie anchete, nu o jumătate de foaie A4 de sutitluri bombastice. La fel ați vorbit și despre Gojdu, ca și cum dascălii ar băga mâna în buzunarul părinților. Doamnă reporter, părinții cumpără indulgența dascălilor prin acele cadouri și puțini sunt cei care le resping în condițiile în care necalificații refuză să se angajeze în construcții pentru 4.000 lei + cazare/transport și masă. De curiozitate, ați colindat ungherele din acea instituție, să vedeți ce se consumă și petrece acolo. Probabil vor fi tot dascălii răspunzători de ce se poate găsi. Vă recomandam să vedeți ce mașini parchează unii elevi și câți vin cu șofer personal. Poate v-ar fi de folos să faceți un raid prin cluburi, ca să vedeți notele de plată ale elevilor pe care îi compătimeați. Credeți că un dascăl se poate impune în fața celor care, metaforic vorbind, scapă din buzunar, fără să se aplece după bani, mai mult decât salariul unui dascăl? Puteți arunca o privire pe rețelele de socializare, ca să le vedeți activitatea. Să fiu iertat că nu sunt atât de concis ca alții. Am scris atât de mult pentru că nu am avut timp să scriu puțin. Voi folosi, deocamdată canalul acesta de comentarii, pentru că vreau să aibă și alții acces la părerile mele. Când voi considera că am a vă comunica ceva doar d-voastră, promit că vă voi contacta pe adresa personală de corespondență.

Doamnă A.T., vă confruntați cu ceva inedit în „cariera” d-voastră: un cititor care desfidă fenomenul citirii doar a titlurilor și care vă conjură să-l înarmați cu mai multe informații despre subiectul articolului atât de „exploziv”. Pe când putem aștepta (cei ca mine) informații suplimentare și fundamentate, de la un profesionist ca d-voastră?

„Din nefericire, mulţi dintre cititorii de presă de azi sunt superficiali şi caută subiecte uşoare” zice Adriana TOTOREAN (A.T.) într-un interviu de casă publicat în 24 iulie 2017. Sunt suferficiali cei cărora se adresează majoritatea celor care mănâncă o pâine din presă. Cred că am acordat mai multă atenție, decât autorul (A.T.) articolului din 9 octombrie 2018. Întreb eu eu: cât timp ați acordat feed-back-ului acestui articol? Varianta 1: Nimic, atâta timp cât nu ați venit cu argumentări. Varianta 2: Ați citit comentariile dar nu dați doi bani pe cine le-a scris. Chiar dacă unii au citit și mai jos de titlu, nu sunteți în măsură sau nu sunteți plătită să argumentați articolul. „Din nefericire, însă, a apărut un alt fenomen (zice aceeași A.T. ca un demiurg neînțeles), nu doar în România, ci şi în străinătate: oamenii citesc doar titlurile ştirilor care le apar în faţa ochilor în timp ce se dau pe Facebook. Mulţi oameni nu au răbdare să citească un interviu ori un reportaj, chiar dacă articolul respectiv este bine documentat şi scris cu talent. Este frustrant şi chiar enervant să văd, la un articol de-al meu distribuit pe Facebook, comentarii care scot la iveală că cel care a simţit nevoia să spună ceva, de fapt, nu a citit articolul, ci doar titlul şi, cel mult, primele două paragrafe.” Nu v-ați pus problema, că poate, mai încolo de al doilea rând dintr-un articol, „oamenii” constată cu dezamăgire că și-au pierdut timpul? Continuă A.T. într-o pesudo-odă ce i-a închinat-o Claudia Teodora Ignat întoarsă din India, care, apoi, din lipsă de ocupație, și-a luat ei însăși înterviu (probabil, când nu găsesc un subiect cu care să scuture display-urile, acești psudo-jurnaliști scriu epopei despre ei, între ei): „Acesta este, până la urmă, scopul şi rostul nostru, ca jurnalişti: să ducem informaţia către cititori. Dacă lumea nu m-ar citi, eu nu aş mai fi jurnalist. Fireşte, este plăcut să primesc laude în urma articolelor scrise. Cred însă că mai important este ca oamenii nu doar să ne citească, ci şi să ţină minte ce au citit.” Garantat, voi ține minte că Adriana TUTOREAN (A.T.) duce doar o parte din informație către cititori și nu petrece suficient timp pentru documentarea articolelor. Iar dacă va dori să spună că era doar o știre nu o anchetă, trebuia să intituleze articolul: „A fost publicat codul-cadru etic al cadrelor didactice din învățământul preuniversitar”. Dacă trăiește cu impresia că a desconspirat o mega „șpagă” cu cardurile de la Gojdu, o anunț că se înșeală. Părinți care câștigă banii ușor, poate chiar din șpagă, țin morțiș să-și ducă copiii la câteva instituții de învățământ preuniversitare anume alocate lor, pentru a fi în trend și stimulează această stare de fapt. Acei bani, ce era vorba a fi puși pe card nu sunt suficienți nici ca bani de buzunar pentru unii elevi de acolo. Doamnă A.T. ați privit intrarea în acea instituție la ora începerii sau terminării cursurilor, pentru a vedea câți elevi, cu ce autoturisme vin la școală, unii, chiar cu șofer personal. Credeți, că la poziția socială a părinților, dascălii ar putea impune, împotriva voinței acestora să li se„cotizeze” 800 lei? Mie, mi-ați dovedit, încă o dată superficialitate. Dar nu sunteți d-voastră de vină, ci cei care vă plătesc, pentru că trăiesc cu impresia, așa cum ne jigneați, în articolul publicat în 24 iulie 2017, spunând că noi, cititorii, nu parcurgem articolul mai jos de titlu. Dar probabil și cei care vă plătesc au învățat ca d-voastră din jurnalism, din primele doua rânduri. Vă rog să mă anunțați când vă ridicați la nivelul CITITORILOR DE PRESĂ MONDIALĂ.

Domnișoară Adriana TOTOREAN, dacă tot ați deschis „cutia Pandorei” veți găsi răgazul să-l abordați profund, argumentat și echidistant? Măcar, pe baza comentariilor, dacă nu vă dau idei de studiu și fundamentare, referirile din ele.

Meditațiile, prin definiție, sunt o continuare a cursurilor. După părerea mea, e trist să nu fii solcitat pentru o pregătire în afara orelor de curs (DEX). Înseamnă că nu ai dovedit, profesional, că ai putea aduce ceva în plus. Soția mea, recunoscâncu-i profesionalismul și imparțialitatea, a fost solicitată, de un părinte necunoscut, să dea o apreciere imparțială despre nivelul de pregătire și potențialul copilului său. Să știți că a făcut-o gratuit, chiar dacă a implicat patru zile de muncă. Și eu, când mă pregăteam pentru prima facultate, mă consultam cu cel mai bun profesor de fizică, de matematică. Așteptam să-și facă timp pentru mine și întrebam ce nu am înțeles, nu ceream rezolvarea. Părinții mei erau oameni cu 4 clase. Sora mea absolvise chimia, dar nu însemna că se pricepe la fizică. Am ajuns, prin muncă și cu ajutorul dascălilor, în top, la nivel național. Am mai urmat cursurile a două facultăți, unde am fost șef de promoție, chiar dacă munceam și creșteam un copil. Am ajutat toții nepoții la fizică și, în două luni, de la note de 3 i-am adus la 8. Am îndrumat-o la teme pe fiica mea și o întreba profesoara de matematică, cu cine faci meditații, la care primea răspunsul simplu: „Cu tati.”. Deci, o învățam să rezolve, nu îi dictam rezolvarea, chiar dacă dura mai mult. Eu mă ocupam de matematică, fizică, franceză, engleză, istorie, iar soția de celelalte. Ne perindam la meditații. Acum fiica mea, la 26 de ani, are o atitudine de profesionist, e conștientă că, prin muncă, va evolua, studiază, departe de noi, să devină expert contabil, anul viitor.

Aiii, Shogun, Shogun Shogun! Dragul, tatii, Shogunaș, câte ore de voluntariat prestezi pe săptămână? E „egal cu zero” cel care pretinde să fie interzisă de tot o profesie liberă (sau liberală) pentru care se plătesc taxe. Cum s-ar simți, onor, Shogunul nostru să afle că meseria lui a fost interzisă în timp ce dormea și se trezește Ronin (nu am pretenția să știe ce e ronin cum nu sunt sigur că știe ce e șogun).

Meditațiile nu se fac pentru că „pruncu nu ia note bune” ci pentru a valorifica un potențial al elevului peste standardele clasei sau pentru a compensa lenea ori neștiința părinților. Specific prostului, unii mor de grija altuia, adică îi deranjează că „... la români niciodată nu ajunge leafa, chiar de-ar face-o mai mare ca a celor din occident...”. Nu am auzit nicio națiune, pe glob, care să urle: „OPRIIIȚI! NU NE MAI MĂRIȚI LEAFA! NU AVEM CE FACE CU LEFURI ATÂT DE MARI!” Întreb și eu, ca simplu cetățean: „Cine se simte confortabil să știe că îi sunt educați copiii de persoane plătite la jumătate față de necalificații din construcții? Ce așteptări au, în aceste condiții?

Liderul sindical județean din învățământul preuniversitar, vorbește ca un ghiolban pe un post de televiziune. Bă, lider sindical județean, dacă vorbești cu „bă!”, tu ai auzit că nu se pot folosi „dotările și baza materială din spațiile de învățământ în vederea obținerii de beneficii financiare personale directe sau indirecte”? Ce vorbești că, în inventivitatea lui, românul de la clasa A va lua copiii de la clasa B și invers? Iată că asociațiilor de părinților le e interzisă folosirea bazei materiale pe care ei au achiziționat-o, doar pentru că e montată pe pereții goi dați de guvernanți. Tot ce are în sala de clasă, soția mea, începând de la podele, cu excepția tablei, este din banii părinților și ai ei (ai mei și ai fiicei mele), chiar și băncile și scaunele pe care stau elevii. Faptul că mobilierul a fost cumpărat cu două-trei generații în urmă nu șterge originea contribuției.

Articolul face referire la programul Școală după Școală, redând cuvintele inspectorului școlar județean, care spune că „este un program gratuit, iar învăţătoarele nu sunt remunerate suplimentar. Aceste activităţi sunt normate în cadrul celor 40 de ore de muncă pe săptămână, pe care fiecare cadru didactic trebuie să le aibă". Acest politician, diletant în ale educației naționale vorbește de învățătoare, fără a conștientiza că sunt și bărbați încadrați la învățământul primar și că există la ciclul primar, de peste 10 ani, profesori care au muncit să capete dreptul de a fi numiți așa. Același politruc declară, pe un post de televiziune: „Cu toții, cu toțiii(iiiîîî...) participăm la diverse(eee...), la diverse(eee...) activități(îîî...ăăă...). Fiecare învățător, spre exemplu, are norma didactică, normă de predare un număr de ore, care trebuie satisfăcute” dar nu face referire la legea educației naționale, care prevede că norma de predare și norma didactică sunt două noțiuni diferite: - norma de predare reprezintă orele pe care e obligat cadrul didactic să le parcurgă în clasă; - norma didactică include și pregătirea activităților de predare, pregătirea metodico-științifică personală și activitățile de dirigenție și nu trebuie să depășească 8 ore zilnic. Dacă e să fim riguroși, orele în care dascălul susține telefonic, sau pe rețelele grupului, părinții, după program, fac parte din activitățile de dirigenție Da, sunt normate anumite activități, dar nu acoperă programul de la 12.00 la 16.00, iar cadrul didactic de la clasă nu este obligat și nu poate, în baza legii educației naționale sa-l acopere, întrucât în acele ore are și alte obligații, precum chiar același inspector îl declară pe un post de televiziune. Ca să vedeți cum suntem mințiți, aruncându-se pisica de la nivel național la nivelul instituțiilor, cărora nu li se alocă bani, închei această intervenție prin a vă semnala prevederea de pe site-ul oficial al Ministerului Educației Naționale: „Programul SDS (Școală după Școală) se poate desfăşura înainte sau după programul şcolar obligatoriu (în funcţie de orarul fiecărui nivel de studiu), la școlii, în situația în care deține resursele materiale și umane necesare organizării acestui program.”

Realizatorul articolului din 9 octombrie (a se lua aminte data) își dovedește pseudo-profesionalismul, publicând un articol pe baza sesizării făcute de doi părinți și a trei fraze citate din inspectorul școlar județean, care dezinformează (ca să nu spun franc „minte” alegătorii) că a avut o întâlnire cu directorii, dar aceasta a avut loc abia în 10 octombrie și la ora 16.00, cadrele didactice nu fuseseră anunțate oficial de concluziile întălnirii mai sus pomenite. Oare jurnalistul în cauză nu a fost curios să afle câte ceva de la doi-trei directori și de la doi-trei dascăli, dacă tot sunt subiectul articolului? Era prea mult pentru leafa sau capacitatea sa? După încercarea nereușită de a-și atrage simpatia celor care susțin Coaliția Pentru Familie, politicienii și guvernanții, în incapacitatea și mârșăvia lor, întărâtă o altă mare masă de votanți, împotriva unei minorități ocupaționale. Încercând cu disperare să deturneze atenția celor afectați de politicile și măsurile organizatorice ce amplifică marasmul din sistemul educațional, diletanții de la cârma statului îndreaptă reflectoarele și tunurile spre cadrele didactice. Nu au găsit de cuviință să rezolve problema manualelor, a standardelor minime de confort, igienă și asigurare materială în instituțiile de învățământ, dar au identificat cauza nemulțumirilor „beneficiarilor direcți ai educației” și ale familiilor acestora: meditațiile. Spre exemplu, în instituția la care predă soția mea sunt doar 5 cazuri și acelea la solicitarea unor părinți, ca o condiție obligatorie pentru a-și înscrie copiii, întrucât au ajuns la concluzia, au decis că nu au posibilitatea să-și scoată copiii la ora 12.00 sau să-i supravegheze și să-i îndrume la teme. Dar a fost mai la îndemâna celor care-și bat joc de prezentul și viitorul acestei națiuni să arate cu degetul spre cei care fac meditații, care sunt doar o mică parte din corpul didactic. Iată cum stigmatizează încă o minoritate! Credeți că sistemul educațional va fi mai performant cu noul cod-cadru de etică al personalului didactic din învățământul preuniversitar? Dar de neaplicarea drepturilor stipulate în Legea educației naționale 1/2011 care cuprinde statutul personalului didactic din învățământul preuniversitar de ce nu pomenesc? Da, activitatea personalului didactic de predare se realizează într-un interval zilnic de 8 ore, respectiv 40 ore pe săptămână și cuprinde: - activități didactice de predare-învățare-evaluare și de instruire practică și examene de final de ciclu de studii, conform planurilor-cadru de învățământ; - activități de pregătire metodico-științifică; - activități de educație, complementare procesului de învățământ: mentorat, școală după școală, învățare pe tot parcursul vieții; - activități de dirigenție. Deci, între orele 08.00 – 16.00 personalului didactic trebuie să i se asigure timp și pentru: - pregătirea activităților de predare-evaluare, complementare și a examenelor; - pregătirea metodico – științifică; - activitățile de dirigenție, acestea neputându-se realiza cu zeci de copii în jurul lor. Nu mai aducem în discuție telefoanele primite zilnic de profesorul de ciclu primar, între orele 18.00 și 22.00, de la părinți pentru probleme referitoare la copiii lor. Ce primează din punct de vedere juridic: legea educației cu statutul sau codul-etic? Nici acest aspect nu a fost interesat reportul să-l lămurească. Se vehiculează statistici în care, unui cadru didactic, îi revin, în medie 19 elevi în învățământul primar, dar nu sunt pomenite cazurile în care un cadru didactic are în clasă 38 de elevi și chiar mai mulți, fiecărui elev revenindu-i un spațiu cu puțin peste 1 metru pătrat. Mediile ascund multe anomalii. Dacă stăm, cu un picior, pe jar și cu unul, pe gheață, înseamnă că, în medie, ne e bine? Sunt părinți care, deși stau acasă (nu sunt angajați, din motive pe care nu le analizez eu), preferă să-și țină copilul la școală până la ora 16.00, pe acel metru pătrat care-i revine în sala de clasă. Fără preocuparea de a-și educa și îndruma copilul de la ora 12.00, transformă, profesorul de la ciclul primar, în dădacă pentru zeci de copii, ca să nu pomenim câți dintre părinți nu se frământă nici la ora 16.00 să-și ia copiii. Ieri, un copil de clasa a III-a, cu mamă casnică și tată taximetrist a fost păzit la școală de soția mea pâna la ora 17.15, când și-a făcut timp, tatăl, să-l ia. Se vorbește de creșterea calității, de performanță. Cum, dacă la aceeași vechime și același nivel de specializare, cel care predă la 19 elevi are salariu egal cu cel care predă la 38? Câți dintre noi acceptăm cu zâmbetul pe buze și seninătate să fim plătiți ca și colegul care muncește de două ori mai puțin decât noi, la aceeași calitate? În mass-media de toate felurile și în cele mai multe discuții ale părinților se bate moneda pe nivelul de pregătire a cadrelor didactice și pe lipsa personalului specializat, dar nimeni nu face referire la cei responsabili de această stare de fapt: ordinatorii de credite, care pun presiune pe instituțiile de învățământ, prin finanțarea în baza „limitelor costului standard per elev”. De aceea, ordinatorii de credite fac tot ce le stă în putere pentru a reduce cheltuielile cu salariile, sporurile, idemnizațiile și alte drepturi salariale în bani prevăzute prin lege, stabilind un fond maxim de salarii pentru fiecare instituție. De aici, rezultă presiuni pe conducerile instituțiilor de învățământ care au cadre didactice cu experiență și nivel ridicat de specializare, să constituie clase cu efective cât mai mari, sau pentru angajarea de personal mai ieftin: nespecializat, neexperimentat. Nu există pădure fără uscături. E cert, sunt destui cărora nu le e locul la catedră și totuși îl ocupă. Și dacă ar fi unul singur, ar fi prea mult. E cineva care crede că aceștia sunt priviți cu ochi buni de colegii lor care își fac datoria cu profesionalism, conștiinciozitate și dăruire? Dar dacă incompetenții își adună la dosar cele necesare pentru a-și justifica activitatea (conform grilelor stabilite cu atâta pricepere de persoane care nu dovedesc nicio legătură cu realitatea din învățământ), aceasta fiind prima lor grijă, devin intangibili și imuni la demersurile colegilor și conducerii instituției, desconsiderând oprobriul colectivului. Nu corifeii învățământului românesc i-au asigurat soției mele computer și videoproiector, ci asociația de părinți, dar se distribuie manuale în format electronic. Nu fanfaronii de pe ecrane, cărora mulți le sorb cuvintele, i-au asigurat soției mele material intuitiv, ci eu, din banii familiei mele, i-am redactat și tipărit seturi cu peste 100 de planșe. Ani la rând am plătit din buzunarul meu accesul la internet în clasă. Sunt amenințate instituțiile de învățământ cu controale de la Direcția de Sănătate Publică, dar dacă fondurile alocate de administrația locală nu sunt suficiente pentru achiziționarea de materiale de igienă individuală și colectivă pe măsura consumului, ce pot face? Ce pot face dascălii, dacă nu asigură politicienii cele necesare pentru „beneficiarii direcți ai educației”? Declamă președintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți: „Sperăm ca acest Cod de Etică să fie aprobat în forma actuală. De asemenea, sperăm ca profesorii să-l respecte. Munca noastră de a interzice meditaţiile cu proprii elevi, nu va avea rezultat dacă părinţii nu vor înţelege că-si fac, singuri, rău. În acest sens, responsabilitatea ţine şi de modul cum ne raportăm la cerinţele noastre”. Îi amintesc acestuia că în contextul formulat, se scrie corect „propriii elevi” și aceste reguli se învață încă din ciclul primar, repetându-se în gimnaziu. Probabil va face vinovați un învățător și câțiva profesori pentru lacunele sale, pentru faptul că e agramat. Nu și-a pus întrebarea nimeni dacă nu cumva prevederile acestui cod îngrădesc libertatea la educație a „beneficiarului direct”, interzicându-i colaborarea cu un preparator, meditator cu care ar avea randament mai bun, poate maxim? E simplu să anunți cu emfază: „Părinți, v-am scăpat de plata meditațiilor!” E vorba de populism, pentru că sunt aproape un milion de elevi în ciclul primar, care au părinți și bunici. Și așa sunt „aburiți” peste patru milioane de alegători că s-a rezolvat problema educației urmașilor lor. Trecând mai departe, apare pe site-ul F.N.A.P. campania „GHIOZDANUL NU ESTE O POVARĂ”. Câți dintre părinți au cumpărat penare cu trei fermoare și ghiozdane cu personaje îndrăgite de copii, care împreună au aproximativ 2 kg., doar pentru a-i face un moft copilului sau din snobism? Cu mult mai mulți decât dascălii care încarcă ghiozdanele cu auxiliare. Sunt elevi care aduc lunea în ghiozdan inclusiv manualele și sandvișul nemâncat de vinerea, pentru nu i-a verificat nimeni de vinerea, de la ora 16.00, până lunea, la ora 08.00. Dar, dacă ne preocupăm doar de a culpabiliza pe alții, fără a ne strădui să facem mai bine, fiecare dintre noi, nu se va reuși mai mult decât... deruta și lehamitea actuale, ca să mă exprim cuviincios. De la 3 ani trăiesc în conexiuni plurivalente cu sistemul educațional: - „beneficiar direct”, am început cu grădinița și am urmat cursurile a trei instituții superioare de învățământ; - părinte; - soț de cadru didactic; - am instruit și educat, la rândul meu, aproape 2000 de tineri, în 17 ani. și vorbesc fără ranchiună, în calitate de cetățean european destul de bine informat și ancorat în realitate.

Am cadre didactice in familie de care sunt mandru ca nu au dat o meditatie vreodata. Profesorii sa isi faca treaba la clasa, meditatiile sunt pentru elemente extra, perfectionare pe un domeniu. Dar sa fim sinceri, elevii ce iau meditatii sunt favorizati fata de ceilalti la clasa. Iar multi parinti prefera sa dea meditatii la multe materii din lipsa de interes pentru ce învață copilul la scoala. Am zis multi, nu toti! Ori ce poate intelege un copil cand parintele ii spune ca nu stie sa il ajute la teme? Si eu am fost nedreptatit ca nu mergeam la meditatii, dat tata avea o vorba: "daca ești de 7, de ce sa te minti ca esti de 9?" Si sufeream ca altii mergeau la meditatii si eu nu. Dar uitandu-ma acuma la aia meditati la 4 5 materii si ce au ajuns, nu imi pare rau deloc. E materie multa, copilul trebuie ghidat de parinti spre o cariera din gimnaziu, unde e materie multa degeaba. Parintii trebuie sa inteleaga ca nu poate fi copilu de 10 la toate materiile si mai ales ca nota nu conteaza ci cunostintele. Nota o da un om care poate fi sau nu obiectiv. Trebuie concentrat copilul pe ceea ce ii place sa faca, sa muncească cu drag in viitor, ca apoi sa se mandreasca parintii de odorul lor. Sper sa se schimbe putin si sistemul de invatamant dar mai ales mentalitatea profesorilor si a parintilor.

Egal cu zero... Profesorii vor face meditații, pe bani, cu elevii colegilor, mare brânză... Măi, meditațiile trebuie interzise de tot!

e ,îmi pare rău să zic învăţământu românesc!!!Funcţionează aşa în stilu ăsta din inerţie de dinainte de 1990.Profii şi elevii tot mai stresaţi pe an ce trece din cauza materiei greoaie şi 80 la sută fără sens.Ies elevii cu creierele arse,din clasa a 8 a,şi habar nu au să lege o frază ori să scrie corect..E musai să le ia părinţii meditaţii contra cost,că...neah,e greu,şi pruncu nu ia note bune.După care altă distracţie prin liceu,şi mai grea!Alta la licenţă,masterat!...Şi chiar crede părintele că pruncu o ajuns bun şi mare.Dar surpriză şi maaare maaare dezamăgire:abia de îşi află pruncu un loc ca vânzător,sau barman cu masteratu!!Că un patron de te vede cu diplomele ,nu te angajează ,fiindcă ştie că ai pretenţii...O aşa porcărie nu găseşti prin ţările civilizate.

e bunicel,dar naiba se va lua după el!Adevărul e că profilor li s-a mărit leafa ,ca şi medicilor,ca niciodată în 30 de ani.Dar la noi,la români,niciodată nu ne ajunge leafa,chiar de ar face-o mai mare ca a celor din occident...tot trebuie să ne descurcăm cumva...Cine nu poate,,,ghinion!;))))