Consiliul Județean Bihor, care administrează rețeaua de drumuri județene, cu o lungime totală de peste 900 kilometri, va institui restricții de circulație pe aceste drumuri pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone.

Restricțiile vor fi valabile de vineri, 12 iulie, până luni, 14 iulie, și sunt impuse ca urmare a avertizărilor de caniculă emise de Administrația Națională de Meteorologie. Conform meteorologilor, în perioada 12.07 – 14.07.2024 canicula se va intensifica în Crișana și Banat, implicit în județul Bihor, unde se vor înregistra temperaturi maxime de 37-41 de grade.

Consiliul Județean Bihor transmite că măsura este adoptată pentru protejarea și conservarea sectoarelor de drum cu îmbrăcăminte bituminoasă și pentru prevenirea deformațiilor majore ireversibile - ce implică și pierderea stabilității straturilor rutiere - care pot apărea pe rețeaua rutieră, ca efect al desfășurării traficului greu în condițiile climatice de caniculă.

De la restricții sunt exceptate transporturile de persoane, transporturile de animale vii și de produse perisabile, vehicule care participă la intervenții în caz de forță majoră, transporturile funerare, transporturile poștale, cele cu echipamente de prim ajutor, transporturile pentru distribuirea de carburanți, cele de mărfuri sub temperatură controlată, transporturi pentru tractări vehicule avariate, pentru distribuirea de apă și hrană în zonele calamitate, transporturi cu vehicule specializate destinate prin construcție salubrizării, transporturile de apă îmbuteliată, de produse provenite din exploatări agricole și transporturi militare implicate în exerciții multinaționale.

De asemenea, sunt exceptate utilajele proprii ale CJ Bihor și ale firmelor care au contracte de lucrări în derulare cu instituția.

Articole pe aceeași temă:
Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!