Potrivit unui comunicat al Primăriei Oradea, în perioada 15-28 aprilie vor fi executate lucrările de deratizare ale etapei de primavară, în zonele publice şi spaţiile verzi din municipiu, şi anume în parcuri, scuaruri, malurile Crişului Repede şi cele ale pârâurilor Peţa, Adona şi Sălbatec.

Pentru o mai mare eficienţă, suprafaţa licitată de Primărie, care depăşeşte 1.300.000 de metri pătraţi, a fost împărţită în două sectoare, iar pentru siguranţa populaţiei, zonele tratate vot fi evidenţiate cu fluturaşi cu avertizarea "Teren otrăvit", care vor fi amplasate la vedere.

Municipalitatea atrage atenţia asupra posibilelor incidente, care pot provoca intoxicarea animalelor domestice şi a copiilor care se vor juca în parcurile tratate. În cazul unor ingestii accidentale, orădenii trebuie să se prezinte imediat la medic.

Substanţele folosite la deratizare vor fi raticidele Timrat, Ratidion, Pasta şi Furat Pasta, care fac parte din grupa III de toxicitate şi sunt avizate pentru profilaxia sanitar-umană, iar momelile vor fi amplasate în staţii de intoxicare speciale.