Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, o atenţionare valabilă inclusiv în Bihor. Meteorologii spun că se vor înregistra precipitaţii în general moderate cantitativ, mai ales sub formă de lapoviţă şi ninsoare, precum şi intensificări ale vântului.
Atenţionarea este valabilă de duminică, de la ora 16, până luni, la ora 22. Ea mai vizează judeţele Timiş, Arad, Caraş-Severin şi Hunedoara.
"În intervalul menționat precipitațiile vor fi în extindere treptată, începând din vest. În zona montană se vor cumula cantități de apă de 10...15 l/mp. Până în dimineața zilei de luni (22 ianuarie), în zonele joase de relief din Banat și Crișana vor fi precipitații mixte. La deal și munte vor fi mai ales ninsori și se va depune strat nou de zăpadă. Temporar vântul va avea intensificări cu viteze de 45...55 km/h, iar pe crestele montane, 60....70 km/h, viscolind ninsoarea", se arată în informarea ANM.
De asemenea, ANM a emis şi două avertizări de cod galben pentru alte judeţe ale ţării. Prima dintre ele este valabilă de duminică seara, ora 20, până luni, la ora 11, în judeţele Caraș-Severin, Argeș, Teleorman, Olt, Dolj, Vâlcea, și în zona de munte a județelor Mehedinți, Gorj, Hunedoara, Sibiu, Alba, Brașov, Dâmbovița și Prahova, unde vor predomina ninsorile, în general, însemnate cantitativ și local se va depune strat consistent de zăpadă.
De asemenea, a fost emisă o avertizare de cod galben valabilă luni, de la ora 5 dimineaţa până la ora 22, de intensificări ale vântului şi ninsori viscolite, valabilă în judeţele Galați, Vrancea, Buzău, Brăila, Ialomița, Călărași, Constanța și Tulcea.