Federaţia Română de Atletism (FRA), în colaborare cu Direcţia pentru Sport a Judeţului Bihor (DSJ), organizează joi Concursul Naţional de Cros, competiţie care va avea loc în Pădurea Felix, cu începere de la ora 10.30.

La întrecere vor participa atât componenţii lotului naţional de atletism, care se află în pregătire în Băile Felix încă din decembrie 2009, cât şi alteţi reprezentând cluburi din toată ţara. „Este o etapă de verificare a lotului naţional după perioada de pregătire, dar şi a potenţialului atletic din România. Ne aşteptăm la aproximativ 80 de atleţi legitimaţi", a explicat antrenorul federal Zsolt Gyongyossy, în conferinţa organizată marţi, la sediul DSJ Bihor, alături de directorul DSJ, Sorin Buhaş, şi de inspectorul sportiv Iosif Korodi.

Soţul şi fostul antrenor al Gabrielei Szabo, campioană olimpică la 5000 de metri, s-a declarat mulţumit de baza de pregătire a lotului naţional în Băile Felix. „În această zonă există locuri de pregătire foarte bune din punct de vedere al climei şi reliefului, dar şi condiţiile de cazare sunt foarte bune şi baza de refacere", a explicat antrenorul Zsolt Gyongyossy, care a copilărit în Oradea.

Concursul se va desfăşura pe categoriile de juniori, tineret şi seniori. Oradea va fi reprezentată de şapte atleţi, legitimaţi la C.S.S Mihai Viteazul şi la C.S Crişul, toţi concurând la categoria juniori. Concursul Naţional de Cros este un criteriu de selecţie pentru Campionatele Balcanice de Cros.