Atleta orădeană Simona Kadas şi-a reluat participarea la cursele de alergări internaţionale cu un nou succes, pe care l-a obţinut sâmbătă, în Ungaria, la cea de a 43-a ediţie a crosului "Memorial Rajkai", desfăşurat pe distanţa de 5 km.
Pregătită de antrenorul Carol Kadas, care e şi soţul ei, orădeanca a reuşit să treacă prima linia de sosire şi să se situeze pe primul loc la un concurs care s-a desfăşurat pe un traseu accidentat prin pădurea din împrejurimi.
La startul competiţiei s-au adunat concurenţi din mai multe oraşe vecine. De asemenea, au mai participat foşti elevi, antrenori şi rudele fostului antrenor renumit şi mentor din atletismul maghiar.
"Mă bucur că după o mică pauză am reuşit să revin cu un loc I, într-un concurs de alergare. A fost o cursă tactică, mi-am urmărit adversarele, iar în a doua parte a cursei am reuşit să mă depărtez de ele şi am câştigat", a precizat Simona, după cursă.