Atletul bihorean Mihai Dringo, care joi a cucerit medalia de bronz la Jocurile Mondiale Universitare și a stabilit un nou record național, spune că se simte fericit după această performanță.

Declarațiile sale au fost redate într-un comunicat transmis de Universitatea din Oradea, după ce sportivul, legitimat la CSU CSM Oradea, a excelat în proba de 400 metri plat, la Jocurile Mondiale Universitare de la Chengdu - China.

„Sportivul orădean, care a alergat proba în 45,27 secunde, stabilind astfel și un nou record național al României, a declarat că este «foarte fericit și mulțumit» de rezultatul pe care l-a obținut”, se menționează în informarea Biroului de Presă.

„A fost cea mai incredibilă cursă din viața mea. Nu am cuvinte, sincer. Cum am reușit acest rezultat e încă un mister pentru mine. Pot spune că, în timpul cursei, parcă alerga cineva în corpul meu”, a declarat cel mai tânăr competitor prezent în finala probei de 400 de metri plat, conform comunicatului.

Sportivul bihorean a mărturisit că, înainte de cursă, a simțit că îl dor picioarele, dar nu a lăsat asta să îl oprească: „Totuși, e ceva normal după două curse anterioare foarte disputate”.

Conform informării, Mihai Sorin Dringo „spune că atletismul este marea lui dragoste” și va reveni în țară la 9 august 2023.

„Sunt fericit. Urmează să mă relaxez puțin, este finalul sezonului pentru mine. Apoi am să mă concentrez asupra planului ce îl am de urmat pentru a ajunge la Jocurile Olimpice de la Paris”, a mai declarat atletul antrenat de Robert Olah.

Recent, BIHOREANUL l-a portretizat pe Mihai Dringo, arătând că tânărul s-a apucat de atletism abia de 3 ani.

„Până nu de mult, Mihai Dringo era un copil de la ţară, care nu ştia încotro să... alerge. Astăzi, este cel mai bun atlet sub 23 de ani al României, cu un record naţional pe pista de 400 de metri şi două titluri balcanice”, arăta ziarul nostru la începutul lunii iulie.

Citiți povestea lui în articolul „Campion în viteză: La doar 3 ani de când și-a început cariera de atlet, bihoreanul Mihai Dringo este deja în top! (FOTO)

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!