Un grup de germanii au fost foarte entuziasmaţi să ia parte la prima drumeţie în pielea goală care a avut loc pe 29 mai 2010 şi s-au gândit să repete experienţa, potrivit time.com. "Aceasta cea mai nouă atracţie din frumosul Wippertal", a spus primarul din zonă, Monika Rauhut.

Plimbarea i-a cucerit pe nemţi şi a devenit un hit, dar spre deosebire de germani, elveţienilor nu li se pare o idee prea bună să faci drumeţii în pielea goală. "Această experienţă te umple de fericire", spune, în replică, unul dintre iubitorii muntelui.

Pentru a evita întâlnirea cu grupul de nudişti, în zonă au fost puse indicatoare de genul: "Dacă nu vreţi să daţi peste oameni goi, opriţi-vă chiar aici".

Nu toată lumea este de acord cu asemenea astfel de drumeţii. Preşedintele unei asociaţii naturiste consideră că cei care defilează goi prin pădure sunt "nevrotici şi psihopaţi".