Programată să se încheie în aprilie, înaintea sărbătorilor de Paști, transformarea străzii Dunărea în arteră pietonală va continua și anul viitor.
După luni de negocieri, Primăria Oradea a reușit să cadă la un acord de principiu cu Ministerul Afacerilor Interne pentru preluarea grădinii din fața fostului Spitalul Militar, pentru a amenaja pe amplasamentul de circa 1.500 mp un spațiu verde deschis publicului, prin dărâmarea actualului gard care îl înconjoară.
Dacă demersurile de la București intră în linie dreaptă, cele din plan local sunt, însă, abia în faza de discuții. Cum clădirea spitalului, fostă mănăstire franciscană, este monument de arhitectură, gardul din jurul spațiului verde, altfel lipsit de orice valoare arhitecturală, face parte din zona de protecție a acestuia.
Prin urmare, odată ce va prelua amplasamentul, municipalitatea va trebui să obțină avizul Direcției Județene pentru Cultură și al Comisiei Zonale a Monumentelor Istorice pentru a dărâma gardul. Iar din experiența unor demersuri similare, avizarea va dura cel puțin un an...