A 34-a ediție a Festum Varadinum îi aduce în perioada 8-10 mai, în Cetatea Oradea pe Hooligans, Dzsúdló, Mobilmánia și Vikidál Gyula.
Acestea sunt prime nume anunțate în cadrul Majális, alături de alte sute de activități, competiții sportive, lansări de carte, spectacole de teatru, evenimente culturale și religioase, târg meșteșugăresc, programe pentru copii, tradiționalul concurs de gătit la ceaun, dar și alte concerte de amploare.
Astfel, pe 8 mai, de la ora 21, pe scenă urcă trupa Hooligans. „Hiturile lor leagă generații, iar concertele sunt adevărate momente de cântat împreună și descătușare de energie”, transmit organizatorii, Fundația Culturală Varadinum.
În 9 mai, de la ora 21, va fi un „moment istoric: Dzsúdló va concerta pentru prima dată la Oradea. Unul dintre cei mai influenți artiști maghiari ai ultimilor ani ajunge pe scena Majális-ului după concerte cu casa închisă în arene importante”, precizează informarea.
În data de 10 mai, de la ora 19, scena va fi cucerită de rock: Mobilmánia și Vikidál Gyula, cu melodii iconice și o energie autentică.
Dar lista invitaților va fi mult mai lungă, nume noi de artiști și alte programe urmând să fie anunțate.
Tema festivalului este „Punctul comun”, fiind loc de întâlnire pentru comunități, generații și povești, un eveniment în care „distracția și cultura se întâlnesc, iar experiențele se construiesc împreună. Ne dorim ca și anul acesta ,,punctul comun” să fie creat de cât mai mulți dintre noi”, se mai arată în comunicat.