În urma concursului lansat săptămâna aceasta pe pagina de Facebook a Bihoreanului, doi dintre cititorii site-ului au câştigat invitaţii duble la spectacolul invitaţii duble la spectacolul "Croitoraşul cel viteaz şi hainele cele noi ale împăratului", care se va juca sâmbătă, 24 ianuarie, ora 11.
Câştigătorii acestui concurs sunt Scurt Ovidiu şi Marinela Rus, care au fost desemnaţi cu ajutorul portalului random.org. Aceştia îşi pot ridica biletele de la agenţia Teatrului, prezentând cartea de identitate, în cursul zilei de vineri, până la ora 19, dar şi sâmbătă, începând cu ora 10.
În adaptarea scenică şi regia lui Andrei Mihalache, spectacolul "Croitoraşul cel viteaz şi hainele cele noi ale împăratului" propune o reinterpretare a celor două poveşti, scoţându-le din idilicul basmelor clasice scrise de Fraţii Grimm, respectiv de Hans Christian Andersen.
Prin întrepătrunderea celor două poveşti şi interpretarea lor în cheia "mondenităţii", regizorul creează o poveste unitară pentru toate vârstele, în care croitoraşul reprezintă omul isteţ din popor, care este nevoit să se descurce cu ingeniozitate într-o lume superficială în care domneşte prostia, arată descrierea spectacolului, postată pe site-ul teatrului.
Textul a fost adaptat pentru a fi pe înţelesul tuturor şi conţine pe alocuri fragmente muzicale ce fac spectacolul extrem de atractiv pentru publicul larg. Este un spectacol plin de umor, la care se vor amuza atât părinţii cât şi copiii deopotrivă, afirmă reprezentanţii instituţiei de cultură.