S-au găsit peste 2.000 de probleme la stațiile GPL din România în timpul controalelor efectuate ca urmare a exploziilor de la Crevedia, care s-au soldat cu morți și răniți. Secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne Raed Arafat a declarat duminică, într-o conferinţă de presă, că s-au aplicat amenzi de 6,5 milioane de lei, 12 stații au fost înnchise, iar 60 au activitatea suspendată.

„Total deficienţe constatate - 2.150. Total măsuri dispuse - 1.519, din care retragerea autorizaţiei sau avizelor la 11, suspendarea activităţii la 60 şi închiderea activităţii la 12. Total sancţiuni contravenţionale - 1.797, în cuantum de 6.545.307 lei”, a precizat Arafat în conferința în care a prezentat filmul intervenției pompierilor la exploziile produse la Crevedia în 26 august, relatează Hotnews.ro. 

Cele 60 care de stații GPL care au activitatea suspendată trebuie să remedieze neregulile înainte de a putea redeschise, în timp ce cele 12 nu vor mai putea funcţiona. El a mai spus că staţiile închise „trebuie să fie realmente închise” şi trebuie luate măsuri pentru ca gazul de acolo a fost mutat şi să nu mai existe pericol, potrivit aceleiași surse. 

În aceeași conferință, dr. Arafat a prezentat filmul intervenției de la Crevedia și a enumerat amenzile și măsurile pe care ISU le stabilise pentru acea stație GPL înainte ca ea să fie, cel puțin în acte, închisă. 

Totodată, secretarul de stat a precizat că rămân internaţi 20 de pompieri răniți în exploziile și incendiul de la Crevedia, județul Dâmbovița, 8 dintre ei în străinătate. Unul dintre ei are arsuri pe aproape toată suprafața corpului. Este internat la Milano, cu prognostic rezervat.

După incidentul de la Crevedia, au murit trei persoane. 

Conferința susținută de dr. Raed Arafat:

 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!