În cel de-al şaptelea joc de pregătire pe care l-a disputat în această iarnă, FC Bihor a cedat miercuri cu scorul de 0-2, în faţa formaţiei CS Oşorhei, într-o partidă desfăşurată pe Stadionul Motorul.

La pauză scorul a fost egal, 0-0, iar cele două goluri ale echipei de ligă a III-a au fost marcate în minutele 75 şi 77 de Moise şi Ov. Popa.

Deşi a dominat în mare parte jocul, ratând şi ocazii bune de a marca, fotbaliştii orădeni s-au văzut învinşi în urma unor greşeli nepermise.

În minutul 75, în urma unei centrări venite de pe partea dreaptă de la Matei, Moise din 6 metri l-a învins pe portarul Sălăjan, cu un şut la colţul scurt. Nu au trecut decât două minute şi după o greşeală a goalkeeper-ului echipei orădene, care a degajat greşit, Ov. Popa a interceptat şi cu un lob de la peste 20 de metri l-a învins pe Sălăjan, care era şi ieşit din poartă.

"Facem greşeli nepermise şi luăm gol nepermis de uşor în condiţiile în care nu putem spune că ne-a dominat adversarul sau că am făcut un joc prost. Am ratat o serie de ocazii, ratăm cu seninătate şi luăm gol pe nişte greşeli copilăreşti, din păcate. Sper să nu le repetăm în jocurile oficiale. Sper să revenim cu picioarele pe pământ şi acest duş rece pentru noi să fie cu folos, pentru că trebuie să fim în teren exact cum am fost la jocul cu Timişoara pentru a avea sorţi de izbândă. Nu pot să spun că băieţii nu au încercat astăzi. Din păcate atât am putut", a declarat, după meci, antrenorul principal al orădenilor, Alexandru Pelici.

În următoarea partidă, FC Bihor va evolua vineri, de la ora 15.30, pe Stadionul Luceafărul, în compania echipei CSC Sânmartin.


FC Bihor - CS Oşorhei 0-2 (0-0)

Au marcat: Moise (min. 75) şi Ov. Popa (min. 77)

FC Bihor: Smaranda (min. 46 Sălăjan) - Mihuţ, Fl. Lazăr, Pascariu, A. Achim - Străuţ, M. Stancu (min. 46 Haş) - S. Ianc, Sorian (min. 78 Letan), Ov. Bic (min. 46 Fl. Pop) - R. Lukacs (min. 77 Hadăr). Antrenor: Alexandru Pelici

CS Oşorhei: S. Ghilea (min. 71 Hava) - Matei, Pintea (min. 78 Paşca), Ş. Pop (min. 78 Teşan), Fl. Popa - Moise (min. 80 Cornea), Magda (min. 80 Junc), Boneta (min. 46 Cheţan), S. Ban (min. 61 Cr. Andor) - Ov. Popa (min. 78 Mladonizcky) şi Ardelean (min. 61 Ganea). Antrenor: Rudy Kovacs
Au arbitrat: Laurenţiu Danşa - Ciprian Danşa şi Alexandru Corb (toţi din Oradea)