Orădenii se pregătesc pentru cea mai frumoasă sărbătoare a orașului! În perioada 13-15 octombrie, Asociația pentru promovarea turismului din Oradea și regiune (Visit Oradea), cu sprijinul Primăriei Oradea, organizează o nouă ediție FestiFall Oradea! 

Timp de 3 zile, străzile orașului vor fi animate de artiști stradali, decoruri speciale, mâncăruri pentru toate poftele și, bineînțeles, mult așteptatele concerte în aer liber.

Pregătirile pentru festival sunt în toi, iar înscrierile pentru comercianți au început pe site-ul www.oradeafestifall.ro. Sunt invitați să participe producătorii de bucate tradiționale și din bucătăria internațională, specialități culinare, dulciuri, cafea, dar și atracții pentru cei mici și mari. Înscrierile se fac online, până la data limită de 3 octombrie 2023.

Pentru a depune o cerere de participare, doritorii trebuie să urmeze toți pașii din formularul de înscriere disponibil online, să completeze toate informațiile solicitate în câmpurile dedicate (informații despre companie, produsele comercializate, informații cu privire la persoana de contact etc.), să încarce documentele solicitate în formular și să furnizeze informații cu privire la tipul de amplasament vizat. 

În această ediție FestiFall Oradea sunt disponibile:

1. Food truck ‐ construcție proprie: 16 amplasamente
2. Speciality coffee truck ‐ construcție proprie: 2 amplasamente
3. Cozonac secuiesc ‐ construcție proprie:  2 amplasament
4. Popcorn ‐ construcție proprie:  2 amplasament
5. Truck  înghețată/deserturi – construcție proprie: 1 amplasament
6. Wine bar – construcție proprie: 2 amplasamente
7. Bar – construcție proprie: 5 amplasamente
8. Special bar (ex.: shots, prosecco etc.) – construcție proprie: 1 amplasament
9. Bere draft – construcție proprie: 1 amplasament
10. Atracții: 10 amplasamente

Aici găsiți formularul de înscriere pentru FestiFall Oradea 2023: https://www.oradeafestifall.ro/inscriere-comercianti/

Programul festivalului va apărea în curând pe site-ul: www.oradeafestifall.ro  

E-mail: office@visitoradea.com

FestiFall Oradea 2023 este organizat de Asociația pentru promovarea turismului din Oradea și regiune (Visit Oradea) cu sprijinul Primăriei Municipiului Oradea.

Oradea, 12 septembrie

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!