Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat deschisă cea de-a XXII-a ediţie a Jocurilor Olimpice de iarnă, vineri seară, pe Stadionul Fişt din Soci.

La finalul unui eveniment ce a cuprins momente importante din istoria Rusiei prezentate într-un show impresionant, defilarea celor 88 de delegaţii participante, discursul preşedintelui Comitetului Internaţional Olimpic, Thomas Bach, şi pronunţarea deschiderii JO de către preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, torţa olimpică a fost adusă în arena Fişt de jucătoarea de tenis Maria Şarapova.

Aceasta i-a înmânat torţa atletei Elena Isinbaieva, care i-a dat-o triplului campion olimpic la lupte greco-romane Aleksandr Karelin. Torţa a fost preluată apoi de campioana olimpică la gimnastică ritmică în 2004 Alina Kabaieva, de tripla campioană olimpică la patinaj artistic Irina Rodnina şi, la final, de triplul campion olimpic la hochei pe gheaţă Vladislav Tretiak. Acesta din urmă a purtat torţa pe o distanţă de aproape o sută de metri. La finalul parcursului, el şi Irina Rodnina au ţinut torţa împreună şi au aprins flacăra olimpică de la stadionul de la Soci. Aprinderea torţei a declanşat şi un impresionant foc de artificii, moment care a încheiat ceremonia de deschidere a JO.

Delegaţia română este formată din 24 de sportivi, iar biatlonista Eva Tofalvi a fost portdrapelul României la festivitate. Din tribune, sportivii români au fost aplaudaţi de premierul Victor Ponta şi soţia sa, Daciana Sârbu.

La Jocurile Olimpice de la Soci, cele mai scumpe din istorie (37 de miliarde de euro), participă aproape 3000 de sportivi din 88 de ţări.

De asemenea, deşi a devenit o obişnuinţă la Jocurile Olimpice de vară, pentru ediţia de iarnă a Olimpiadei este prima oară în ultimii treizeci de ani în care competiţia a început cu o zi înaintea festivităţii de deschidere. La Soci, competiţia a început joi şi se va încheia la 23 februarie.

O altă premieră a ediţiei de la Soci este parcursul record al torţei olimpice, de 65.000 de kilometri, ce se încheie vineri, pe Stadionul Fişt.

Pe de altă parte, ruşii au fost criticaţi de presa internaţională pentru că nu au reuşit să se achite de organizare ca la carte. Jurnaliştii s-au plâns de condiţiile din hoteluri, multe încă în construcţie, dar şi prezenţa şantierelor pe străzile din Soci.

De altfel, şi festivitatea de deschidere a avut parte de o gafă: unul din cele cinci cercuri olimpice, prezentate sub forma unor fulgi de nea, nu s-a deschis.