Cea mai recentă ediţie a evenimentului "Redescoperă Bihorul pe bicicletă", organizată sâmbătă de Agenţia de Management al Destinaţiei Bihor, a atras 65 de turişti în Parcul Natural Apuseni.

Aceştia au pornit pe traseu din Vârtop şi au parcurs un traseu spectaculos, din cătunele moţilor până la Crişul Pietros.

"S-au parcurs câţiva kilometri în coborâre pe asfalt, până la Bubeşti, de unde traseul a intrat pe "drumurile de munte" din cătunele moţilor. Peisajele spectaculoase către culmile Munţilor Bihorului şi imaginile satelor răsfirate specifice Apusenilor, completate de culorile superbe de toamnă, au dat ocazia celor prezenţi să imortalizeze momentele în fotografii de excepţie", se arată într-un comunicat transmis, luni, de AMD Bihor.

Bicicliştii au coborât pe drumuri pietruite până în şaua Poniţa şi mai departe, pe Valea Luncşoarei până în Cheile Galbenei. Aici, descrierea resurselor Parcului Natural Apuseni a continuat, Răzvan Dumbravă (AMD Bihor) şi Ionuţ Ardelean (Administraţia PNA) povestindu-le celor interesaţi despre istoricul amenajărilor turistice precum şi despre superlativele ascunse în parc. S-a făcut o scurtă incursiune pe traseul Cheilor Galbenei, pentru a trezi interesul turiştilor pe bicicletă de a reveni cât mai curând, pentru o parcurgere integrală a traseului.

Mai departe, bicicliştii s-au deplasat pe Valea Galbenei, spre cantonul Păuleasa şi apoi spre satul de vacanţă Boga, lăsând în urmă peisaje spectaculoase admirate de deasupra Văii Galbenei şi Cheilor Jgheabului.

Pentru a completa traseul, a urmat o vizită la Cascada Oşelu, bicicliştii urcând încă aproape 7 km. "Impresionantă datorită săritorilor înalte, în trepte, cascada este şi ea afectată de apele scăzute din aceste zile. Participanţii au admirat căderile de apă şi au ascultat descrierea parcurgerii canionului, unii dintre ei arătându-şi interesul pentru parcurgerea acestuia cu ghizi specializaţi şi echipament adecvat, în momentele potrivite, cu ape mai mari", a mai transmis AMD Bihor.

Traseul s-a încheiat pe malul Crişului Pietros, în apropierea intrării pe Valea Aleului, într-o atmosferă relaxantă, unde participanţii au savurat produse tradiţionale. Cârnaţii şi slănina de mangaliţă, virşli, plăcintele tradiţionale, zacusca şi brânza de bivoliţă, pateul şi pâinea de casă au fost foarte apreciate de participanţi. S-au servit siropuri naturale din cătină şi zmeură, acestea asigurând rehidratarea şi aportul de vitamine pierdute de-a lungul zilei pe traseul provocator.

Evenimentul a făcut parte dintr-un proiect european, finanţat cu 2,7 milioane euro.