În urma unor negocieri între reprezentanţii angajaţilor Gărzii Naţionale de Mediu şi cei ai Ministerului Mediului, comisarii de mediu au decis să suspende temporar greva generală.

În toate comisariatele din ţară, angajaţii Gărzii de Mediu au intrat miercuri în grevă generală pe perioadă nelimitată, funcţionarii fiind nemulţumiţi că au salarii foarte mici, care de opt ani nu au mai fost mărite.

Situaţia s-a regăsit şi în Bihor, unde toţi cei 19 angajaţi ai Gărzii de Mediu Bihor au intrat de miercuri în grevă. Pe durata grevei, nu au desfăşurat niciun fel de activităţi.

Vineri, şi ei au reluat munca, în urma negocierilor purtate la Bucureşti. "Părţile au convenit să susţină rezolvarea problemei inechităţilor salariale din sistem în cadrul procesului legislativ de elaborare de către Parlamentul României a Legii salarizării unitare", se arată într-un comunicat al Comisariatului Judeţean Bihor al Gărzii de Mediu, transmis vineri.

Comisarii de mediu avertizează însă că, dacă tot nu vor primi salarii mai mari, vor continua protestul.