Vineri au ajuns primele 20 de bănci care vor mobila Piaţa Unirii modernizată. Realizate din fier forjat şi lemn, acestea vor fi amplasate peste tot în piaţă, conform proiectului de reabilitare, după cum a anunţat biroul de presă al municipalităţii.

Celelalte 19 de bănci de odihnă prevăzute pentru această zonă vor sosi în cursul săptămânii viitoare.

Legat de lucrările din piaţă, Primăria a mai menţionat şi că au fost montate 60% dintre băncile din piatră la prelungirea străzii V. Alecsandri, dar şi trei dintre cele patru 4 fântâni care vor mobila platoul oval din faţa Palatului Vulturul Negru.

"Piesele ultimei fântâni, precum şi restul mobilierului urban - coşuri de gunoi, stâlpii indicatorilor rutieri, rastele de bicicletă etc. - vor sosi în decursul săptămânii viitoare", a mai arătat primăria.

Documentul mai aminteşte şi că termenul de finalizare a lucrărilor este 31 decembrie 2015.

Lucrările sunt efectuate de către asocierea de firme Drumuri Orăşeneşti SA, SC Electro Construct Sildac SRL, Porfido Edarte Conzortio Stabile, Europorfidi SPA, SC Insanrisa SRL şi SC Gardener SRL, ele fiind demarate în luna februarie 2015. Valoarea proiectului este de 18,9 milioane lei, cea mai mare parte fiind asigurată din fonduri europene nerambursabile.