Sâmbătă dimineaţă, doi bărbaţi din Grecia au încercat să iasă din România, prin Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa, cu un om în vârstă de 83 de ani decedat şi aşezat pe bancheta din spate a unui maşini, potrivit agenţiei Mediafax. Grecii au susţinut că bărbatul doarme.

Autorităţile de frontieră din Vaslui spun că poliţiştii de frontieră au constatat că bătrânul este mort în momentul în care au încercat să îi verifice documentele la ieşirea din ţară.

După ce iniţial au susţinut că bătrânul doarme, ulterior cele două persoane aflate pe scaunele din faţă ale autoturismului au declarat că, de fapt, bărbatul, tot grec, ar fi murit înainte de a ajunge în vamă, între localităţile Tecuci şi Albiţa.

"Deocamdată nu se cunosc cauzele care au condus la decesul persoanei respective. Nu cunoaştem nici motivele pentru care cele două persoane aflate în maşină au declarat că, de fapt, bătrânul întins pe bancheta din spate doarme şi nu că este mort", a declarat Irina Mirică, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Vaslui.
Cei doi greci aflaţi în maşină au afirmat că intenţionau să ajungă în Ucraina în scop turistic.