În cadrul planului naţional de acţiune "Siguranţa", menit să prevină şi să combată infracţionalitatea stradală, poliţiştii Biroului de Combatere a Infracţiunilor contra Persoanei din cadrul Poliţiei municipale au făcut, marţi, o captură aparte.

Ei au depus în arestul I.P.J. Bihor trei tineri, F.A.P., de 16 ani, E.F.C., de 19 ani şi D.S.A., de 18 ani, toţi din Oradea, suspectaţi că în perioada noiembrie 2009 - februarie 2010 ar fi comis cel puţin şapte infracţiuni de tâlhărie asupra unor femei.

Pe parcursul celor patru luni, tinerii au acostat pe diverse străzi din Oradea, de obicei după lăsarea serii, femei neînsoţite, pe care, prin violenţă, le deposedau de poşetele în care acestea aveau diverse acte, carduri bancare, telefoane mobile şi bani. Una dintre victime, o septuagenară, a fost acostată chiar în scara blocului în care locuieşte.

În cazurile în care au găsit codurile PIN în portmoneele sustrase, tinerii au folosit cardurile bancare pentru a goli conturile victimelor.

Potrivit poliţiştilor, adolescenţii nu aveau un loc de acţiune preferat, faptele fiind comise în locuri neiluminate, dar pe străzi diferite, din cartiere diferite ale oraşului, iar victimele, de vârste diferite - cea mai tânără avea 22 de ani, iar cea mai în etate 72 - erau alese întâmplător.

După ce smulgeau poşetele, tinerii plecau rapid de la locul faptei, cu ajutorul unui autoturism pe care îl conducea unul dintre ei. Cei trei împărţeau apoi bunurile şi banii găsiţi. Paguba totală provocată celor şapte femei depăşeşte 6.000 de lei, din care poliţiştii au reuşit să recupereze doar jumătate.

În cursul zilei de miercuri, cei trei adolescenţi urmau să fie prezentaţi Judecătoriei Oradea cu propunere de arestare preventivă, sub acuzaţia de tâlhărie. În paralel, Poliţia încearcă să documenteze întreaga activitate infracţională a suspecţilor şi să recupereze întregul prejudiciu.