Veşti bune pentru profesorii bihoreni: în această săptămână vor primi cei 150 de euro pe care Ministerul Educaţiei îi alocă fiecărui dascăl pentru dezvoltarea profesională. Potrivit unui ordin al ministrului Educaţiei din luna octombrie, fiecare cadru didactic român din şcolile şi universităţile de stat primeşte 700 de lei (la cursul BNR de marţi înseamnă echivalentul a 157 de euro) pentru dezvoltarea profesională, fără a trebui să-i deconteze ulterior cu facturi ori chitanţe, ci doar să-i justifice printr-un soi de referat.

Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor a primit luni la amiază aceşti bani. "Ieri (n.r. luni) am semnat ordinele de plată pentru 4.100 de profesori, azi pentru 1.200 şi mâine pentru ceilalţi până la 7.558", a declarat, marţi, pentru BIHOREANUL, inspectorul şcolar general Nicolae Avram. Potrivit acestuia, toate cadrele didactice care au cel puţin jumătate de normă vor primi aceşti bani. Potrivit lui Avram, profesorii pot folosi banii pentru cursuri de formare, achiziţia de materiale didactice ori excursii de documentar. "Fiecare va justifica apoi banii, dar nu e nevoie de chitanţă sau factură", a precizat inspectorul general.

Ministerul Educaţiei a transferat şi Universităţii din Oradea banii pentru dascăli. "Chiar acum sunt la Bucureşti, la Ministerul Educaţiei Naţionale, şi toţi rectorii am fost anunţaţi că s-au transferat banii", a declarat pentru BIHOREANUL rectorul Constantin Bungău, adăugând că nu cunoaşte suma primită de la Minister.

La Universitatea din Oradea sunt 1.344 de cadre didactice şi, potrivit rectorului, urmează să fie întocmită lista celor care se încadrează în criteriile Ministerului Educaţiei.