Pompierii orădeni au fost chemaţi, în noaptea de luni spre marţi, să stingă un incendiu izbucnit la un autoturism, pe strada Splaiul Crişanei din Oradea.

Potrivit căpitanului Cristian Herţe, responsabil de comunicare în cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Crişana, incendiul a fost anunţat prin apel la numărul unic de urgenţă 112, la ora 01.07. "La locul intervenţiei s-au deplasat cu operativitate două echipaje din cadrul Detaşamentului 2 Pompieri Oradea. La sosirea acestora, incendiul se manifesta cu violenţă la întregul autoturism, existând pericol de propagare la unul dintre autovehiculele parcate în imediata apropiere", a declarat, marţi, Herţe.

În şapte minute, pompierii au reuşit să stingă incendiul, care a avariat parţial şi un Matiz parcat în apropiere. Totodată, focul a mistuit aproape în întregime autoturismul marca Audi A6.

"În urma incendiului, la autoturism au fost distruse următoarele: compartiment motor (70%), două anvelope, acumulatorul, instalaţia de climatizare, faruri faţă, aripi faţă, bară spate iar oglinzile, parbrizul faţă şi luneta spate au fost degradate. De asemenea a fost afectat şi un alt autoturism parcat în apropiere la care au fost degradate semnalizatoarele faţă, far ceaţă şi oglinda", a mai spus Herţe.

Pompierii spun că, cel mai probabil, focul a fost pus intenţionat de o persoană rămasă încă neidentificată.