Pompierii orădeni au fost chemaţi, miercuri dimineaţă, să stingă flăcările care au cuprins un Audi parcat în centrul oraşului, pe strada Simion Ştefan.

Apelul la numărul unic de urgenţă 112 a fost făcut la ora 06.41, iar când militarii au ajuns la locul indicat, flăcările ardeau violent în partea din faţă a maşinii. Pompierii au reuşit să stingă incendiul în şase minute de la primirea apelului de urgenţă, împiedicând propagarea lui la întregul autovehicul şi la un alt autoturism aflat la mai puţin de un metru de autovehiculul incendiat.

"În urma producerii evenimentului, au ars circa 40% din materialele combustibile din compartimentul motor şi o parte din instalaţia electrică şi s-au degradat capota, parbrizul, aripa şi anvelopa faţă", se arată într-un comunicat al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Crişana.

Sursele BIHOREANULUI spun că cercetările făcute până acum sugerează că focul a fost pus intenţionat în autoturism. Cine anume a provocat incendiul nu se ştie încă.