Polițistul bihorean Bogdan Gug, în vârstă de 36 ani, a devenit campion european la Taekwon-do ITF pentru a opta oară consecutiv, în urma competiției desfășurate în această lună în localitatea Maribor.

Campionatul European de Taekwon-do ITF s-a desfășurat în perioada 12-19 aprilie în Slovenia, unde au participat peste 1.000 de sportivi din 34 de țări.

Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, bihoreanul a obținut medalia de aur la proba de spargeri de forță pe echipe, performanță care îi aduce al optulea titlu consecutiv de campion european.

De asemenea, în cadrul aceleiași competiții, acesta a urcat pe podium și la proba individuală de spargeri de forță, unde a obținut locul al treilea.

Bogdan Gug este inspector principal de poliție din cadrul Serviciului de Pregătire Profesională al IPJ Bihor, component al lotului național de seniori al României. Polițistul practică această artă marțială de peste 20 ani, fiind și instructor de tactică polițienească în cadrul IPJ Bihor.

În plus, performanțele sale includ și titlul de campion mondial la proba de spargeri de forță pe echipe, obținut în luna octombrie anul trecut, la Campionatul European de Taekwon-do ITF, desfășurat în Poreč, Croația.

Polițistul are și sute de alte premii la competiții naționale și internaționale, la care a participat de-a lungul carierei.

La Campionatul European din Maribor, România a cucerit 14 medalii de aur, ocupând primul loc în clasamentul general pe medalii, pentru al doilea an consecutiv, după rezultatul obținut în 2025, în Bosnia.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!