Canoiştii români Liviu Dumitrescu şi Victor Mihalachi au cucerit titlul mondial şi medalia de aur în proba de canoe-2 1.000 de metri, duminică, în cadrul Campionatului Mondial de kaiac-canoe de la Moscova, scrie digi24.ro.

Echipajul românesc a fost cronometrat în 3'28'340/1000, fiind urmat de Ungaria - 3'28'680/100 şi de Germania (Yul Oeltze-Ronald Verch) - 3'30'442/1000.

Cu acest mare succes, Dumitrescu şi Mihalachi, care cuceriseră medalia de argint sâmbătă, în proba de 500 m, îşi completează un palmares impresionant - 6 medalii la campionatele mondiale, dintre care 4 de aur, 1 de argint şi 1 de bronz, şi 10 la Europene - 3 de aur, 3 de argint şi 4 de bronz.

Victoria lor de duminică aminteşte că tot pe canalul Krîlatskoe, din complexul moscovit Lujniki, legendarii Ivan Patzaichin şi Toma Simionov reuşiseră exact aceleaşi medalii - argint la canoe 500 m şi aur la 1.000 m - la Jocurile Olimpice din 1980.

În cursa de duminică, Dumitrescu şi Mihalachi au plecat ca din puşcă, având cea mai bună reacţie de start, trecând primii detaşat la toate reperele de distanţă, 250 m, 500 m, 750 m (cu o barcă avans), pentru a rezista pe zona balizelor roşii asaltului ungurilor Henrik Vasbanyai-Robert Mike, terminând cu pagaele sus, în semn de victorie. După 2 ore de la această victorie, cei doi români mai au de disputat o finală, cea de la canoe-2 200 m.

În finala feminină de kaiac dublu pe distanţa de 500 m, echipajul românesc alcătuit din Roxana Borha (21 ani) şi Elena Meroniuc (18 ani), de departe cel mai tânăr de la aceste campionate, s-a situat pe un meritoriu loc 5.