Inspectorul de poliție Paul Romario Buzaș, instructor de tactică polițienească la IPJ Bihor, a câștigat medalia de aur la lupte greco-romane, categoria -87 kg, la European Police & Fire Games, în orașul spaniol Vigo.
Performanța a fost anunțată de Inspectoratul de Poliție Județean Bihor luni seară, într-o informare transmisă presei.
Polițistul își desfășoară activitatea în cadrul Serviciului Pregătire Profesională al inspectoratului și a participat la cea de-a XI-a ediție a întrecerii.
„Competiția, organizată în perioada 9–18 octombrie 2026, reunește peste 4.000 de sportivi din 40 de națiuni, la aproximativ 50 de discipline sportive”, a precizat IPJ Bihor.

Participarea lui Paul Romario Buzaș a fost sprijinită de Fundația „Colonel Ioan Baciu” și de Asociația Sportivă „Dinamo Oradea”, iar pregătirea sa sportivă s-a realizat cu sprijinul LPSC CSS „Gladiatorul Oradea”, potrivit aceleiași informări.
„Felicitări, Paul, pentru performanța obținută, pentru munca și determinarea din spatele acestei medalii! Suntem mândri de reușita ta!”, au transmis și public reprezentanții IPJ Bihor.