Singura echipă bihoreană prezentă la finala Cupei României la fotbal-tenis, CS Tengo Salonta, a reuşit să obţină clasări pe podium, atât la juniori, cât şi la seniori.

Echipa de juniori a clubului salontan s-a revanşat pentru finala pierdută anul trecut şi a cucerit trofeul pus în joc, devansând formaţia Comexim R Lupeni. Antrenorul Georgel Bobiş a mizat pe Alex şi Vasile Sorean, Bagosi István şi Molnár Gyula.

În competiţia rezervată seniorilor, Tengo s-a duelat pentru supremaţie cu o combinată între echipele Victory Cluj şi CSU Ploieşti. După dueluri aprige, salontanii au trebuit să se mulţumescă cu locul secund, pierzând la limită în faţa adversarilor.

"Ne-am propus să aducem la Salonta ambele cupe, însă ne-am îndeplinit doar pe jumătate acest obiectivul. Trebuie să menţionez, însă faptul, că meciul decisiv s-a desfăşurat în condiţii grele, vântul puternic influenţând în mare măsură rezultatul final. Pot să spun că echipa care a avut mai mult noroc a câştigat cupa", a precizat Vasile Sorean, conducătorul echipei Tengo.

Echipa salontană a evoluat în formula: Georgel Bobis, Ács Krisztián, Páljános Zoltán, Dorian Olteanu.

Bihorenii speră să-şi ia revanşa în campionat, unde ocupă locul I în clasamentul general.

După cum se ştie, echipele CS Crişul Oradea (seniori şi juniori) nu au putut participa la etapa de cupă din cauza lipsei banilor, ratând astfel şansa de a obţine două medalii care păreau "amanetate" pentru orădeni.